News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Importurile de gaze au crescut cu aproape 5,9% în primele şapte luni din 2024

România a importat, în primele şapte luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,013 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 5,9% mai mare (+56.700 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, aproape 4,426 milioane tep, fiind cu 1,3% peste cea din perioada ianuarie-iulie 2023 (+58.400 tep).

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale ar urma să crească, în perioada 2024-2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%, după un avans de 1,4% înregistrat în 2023.

Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2024 este prognozată o producţie de 7,675 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 0,6%, pentru 2025 de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).

În ceea ce priveşte importurile, pentru anul 2024 este prognozată o creştere de peste 10% a importului de gaze naturale, după care se aşteaptă să se manifeste o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul 2027 (-6%), în concordanţă cu avansul producţiei prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.

CNSP estimează pentru 2024 importuri de 2,392 milioane tep (plus 11,1%), pentru 2025 de 2,211 milioane tep (minus 7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (minus 2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (minus 6%). AGERPRES

Read more
Activitatea a 41 de unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi este afectată de inundaţii

Activitatea instructiv-educativă în cadrul a 41 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri) din judeţul Galaţi este afectată, a informat luni Ministerul Educaţiei.

Conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, luni dimineaţă lista unităţilor de învăţământ din judeţ care au activitatea afectată se actualizează astfel:

* Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Târgu Bujor cu structurile Grădiniţa cu Program Normal „Căsuţa Piticilor” din Târgu Bujor şi Grădiniţa cu program Normal Nr. 1 Moscu (cursuri suspendate astăzi, 16 septembrie);
* Şcoala Gimnazială Nr. 1 din comuna Băneasa (cursuri suspendate astăzi, 16 septembrie, doar ciclul gimnazial);
* Şcoala Gimnazială „Gheorghe Poalelungi” din comuna Măstăcani cu următoarele structuri: Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Măstăcani, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 Măstăcani, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Măstăcani, Şcoala Primară Nr. 1 Chiraftei, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Chiraftei, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Chiraftei şi Grădiniţa Nr. 2 Chiraftei (cursuri suspendate astăzi, 16 septembrie);
* Liceul Tehnologic „Paul Bujor” din Bereşti cu structura Grădiniţa cu Program Normal Nr.1 Bereşti (cursuri suspendate în perioada 16 – 20 septembrie).

Ministerul Educaţiei precizează că, întrucât situaţia actuală nu permite, în aceste cazuri, desfăşurarea cursurilor în format online, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ aflate în situaţia de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare.

În ceea ce priveşte Liceul Tehnologic „Tudor Vladimirescu” din comuna Tudor Vladimirescu, pe 16 septembrie cursurile se vor desfăşura în format online, afirmă sursa citată. AGERPRES

Read more
„Ziua lui Kálmán“, în premieră, pe marele ecran de la Cinematograful „Arta“ din Arad

În 13 septembrie debutează în cinematografele din România, „Ziua lui Kálmán“/„Kalman’s Day“, noua peliculă semnată de Szabolcs Hajdu.

Filmul va putea fi văzut și la Cinematograful Arta din Arad, vineri, 13 septembrie 2024, de la ora 19.00.

Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ din Arad sunt organizate de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.

Noul film al lui Szabolcs Hajdu face parte dintr-o trilogie. Primul lungmetraj, „Nu vă dați jos pantofii“ (Ernelláék Farkaséknál) a câștigat mai multe premii, inclusiv Globul de Cristal la prestigiosul Festival de Film de la Karlovy Vary. Szabolcs Hajdu este unul dintre cei mai cunoscuți scenariști și regizori maghiari ai generației sale.

Levente şi Zita au 40 şi ceva de ani şi îşi vizitează amicii, pe Kálmán şi Olga, pentru a sărbători onomastica lui Kálmán. Dar au şi un motiv suplimentar: vor să le facă mutaţie copiilor la adresa lui Kálmán pentru a-i putea da la o şcoală de prestigiu din apropiere. Pe măsură ce orele trec vor ieşi la iveală animozităţi ascunse, frustrări şi dorinţe, iar la sfârşitul zilei mutaţia copiilor, chestie pe care Kálmán iniţial o refuzase cu îndârjire, va fi ultima lor grijă. Povestea este în mod înșelător de simplă și obișnuită, devenind captivantă datorită micilor detalii.

Producătorii filmului sunt Szabolcs Hajdu, Mátyás Prikler și Jim Stark.

Scenariul este semnat de Szabolcs Hajdu. Csaba Bántó este directorul de imagine, iar Zuzana Cséplő este editorul filmului.

Distribuția filmului este alcătuită din Szabolcs Hajdu, Orsolya Tóth, Nóra Földeáki, Imre Gelányi și Domokos Szabó.

Filmul poate fi văzut în România în limba originală cu subtitrare în limba română, iar titlul oficial în limba română este Ziua lui Kálmán.

Filmul este distribuit în România de Asociația Filmtett.

 

Read more
Mâine se deschide Centura de Sud din Timișoara

Marți, 10.10.2024, după ora 16, se va deschide traficul pe varianta de ocolire Timișoara Sud. Tronsonul se desfășoară pe raza municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă și Ghiroda și completează varianta existentă de ocolire a Timișoarei, pornind din nodul rutier de pe DN 6 (Ghiroda). Pe lângă beneficiile locale, centura Timişoara Sud va avea ca rezultat fluidizarea traficului intern și internațional care intră în țară prin zona Moravița, se desfășoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara și se îndreaptă către centrul țării pe DN 6 sau pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu.

Centura municipiului va avea indicativul VTM – Varianta Timișoara, indicativ care se va aplica și centurii existente și care se va extinde și la varianta de ocolire Timișoara Vest, aflată în procedură pentru desemnarea constructorului. VTM este drum național și este nevoie de achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România (rovinietă).

Reamintim că licitația și derularea contractului pentru lucrările care au rămas de executat au fost gestionate local, la C.N.A.I.R. S.A. – Direcția Regională de Poduri Timișoara Timișoara, contractul cu constructorul fiind semnat în iunie 2023. ”Ne bucurăm că am reușit, la DRDP Timișoara, să ducem la final acest proiect de infrastructură atât de așteptat de întreaga comunitate timișeană și nu numai. Regiunea de vest beneficiază de lucrări mari de infrastructură rutieră – tronsonul cu tuneluri al autostrăzii A1, Margina – Holdea, noul drum de legătură între DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1, varianta de ocolire Arad Est, toate trei în lucru acum, varianta de ocolire Timișoara Vest și autostrada A9 Timișoara – Moravița, care au făcut pașii procedurali spre realizare. Aceste investiții contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin reducerea aglomerației, a timpului petrecut în trafic și impulsionează dezvoltarea economică a regiunii”, a precizat Nicoleta Pordea, director regional DRDP Timișoara.

Read more
Pompierii arădeni au stins 8 incendii în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari arădeni au acționat împreună cu Serviciile Voluntare pentru stingerea a 8 incendii de vegetație uscată și pășune împădurită în localitățile: Arad, Brazii, Seliștea de Petriș, Dorobanți, Buhani, Ciuntești și Lipova.

În urma incendiilor, care au fost întreținute de temperaturile ridicate, terenul uscat și vânt, au fost afectate aproximativ 74 de hectare de teren. Și la această oră, pompierii militari arădeni acționează pentru stingerea incendiului izbucnit la pășune împădurită din localitatea Ciuntești.

Totodată, în cursul nopții trecute, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii produse la o anexă gospodărească din localitatea Sântana și la un magazin alimentar din localitatea Sânpetru German.

Read more
Dueluri tari la Curtici și Felnac, în etapa a treia din Liga a IV-a

Liga a IV-a Arad la fotbal ajunge la etapa cu numărul trei și doar două echipe au punctaj maxim, CS Socodor și Unirea Sântana, cea din urmă având un meci greu în deplasarea de la Curtici.

Celălalt duel tare al zilei de sâmbătă este cel dintre Victoria Felnac și CS Beliu. Dar iată programul complet al rundei și clasamentul la zi:

Sâmbătă, 7 septembrie, ora 11

Victoria Nădlac – CS Socodor

Progresul Pecica II – Podgoria Pâncota

CS Vladimirescu – Național Sebiș

Sâmbătă, 7 septembrie, ora 17

Victoria Felnac – CS Beliu

Voinţa Macea – Victoria Zăbrani

Athletico Vinga – Şoimii Şimand

Frontiera Curtici 2004 – Unirea Sântana.

Read more
S-a deschis Agromalim, cel mai spectaculos târg din vestul României!

La Arad s-a deschis ieri Agromalim, cel mai mare târg de agricultură din România, organizat în afara capitalei! Ca o coincidență fericită, tocmai acum ministrul Agriculturii a anunțat că peste 500 de fermieri din sectorul vegetal vor primi 147 de milioane de euro pentru a-şi cumpăra utilaje agricole noi, în total peste 147 de milioane de euro. Asta pune într-o lumină mult mai atractivă și componenta de utilaje de la Agromalim, foarte generoasă și anul acesta. La târgul de la Arad sunt prezenți lideri mondiali în domeniul construcției de utilaje agricole, dar și furnizori de top în ce privește serviciile și soluțiile complexe în agricultură. Anul acesta, la Arad sunt expuse și drone pentru irigații. Compania Maschio Gaspardo, de la Chișineu Criș, este din nou o prezentă frumoasa la târg.

În deschiderea târgului, atât președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, cât și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, au omagiat amintirea lui Cimi Enache, cel care timp de peste două decenii a fost organizatorul și animatorul târgului.

Din păcate, cu câteva ore înaintea deschiderii evenimentului, Agenția Națională Sanitar-Veterinară a anulat componenta de expoziție de animale, din cauza epidemiilor de pestă din țară. Din această cauză, Camera de Comerț a reorganizat din scurt expoziția și a reușit, totuși, să prezinte publicului elemente legate de creșterea animalelor.

Una dintre halele expoziționale este dedicată producătorilor locali. Aici, vizitatorii pot cumpăra produse tradiționale, unele cu denumire de origine controlată.

„Pentru generația noastră, Agromalim este o constantă, cel mai longeviv târg de profil din România de după Revoluție. Asta arată, pe de o parte, că în agricultură a existat o dezvoltare continuă, iar pe de altă parte este un barometru al racordării Aradului la dezvoltare, la piața liberă, la schimbările din economie, industrie și munca pământului. Agromalim este, așadar, o oglindă a societății noastre locale: un exemplu de rezistență, de adaptabilitate, de performanță! Aș spune chiar că Agromalim nu este doar un eveniment; este o cauză – o demonstrație a forței și potențialului producătorilor, a oportunității continuării investițiilor în agricultură. Dar este și o stare de bine, care se datorează expozanților și se transferă asupra vizitatorilor. Agromalim este o energie bună, pe care o simți și la standurile crescătorilor de animale, și la producătorii de utilaje, și la furnizorii de soluții, dar și la oamenii care vin să ia contact cu domeniul acesta frumos și sensibil”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La rândul său, arhitectul Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a precizat: „Agromalim nu mai este astăzi doar un eveniment local, ci un reper internațional care servește interesului producătorilor agricoli din cel putin 10 țări europene, care revin în mod regulat la Arad. Suntem într-o perioadă a schimbărilor dramatice, iar agricultura se schimbă și ea. Fenomenul de dezertificare, inundații, incendiile, alunecările de teren, poluarea, efectul de seră sunt vectori care influențează și performanța economică, dar au un efect și asupra calității vieții a milioane de oameni. De aceea agricultura de astăzi nu mai este un exercițiu de subzistență, ci o știință a celor mai bune practici, a celor mai eficiente decizii, a politicilor publice, a celor mai fiabile soluții tehnice”.

Peste 300 de expozanți sunt prezenți la Agromalim. Partenerul științific al evenimentului este Universitatea de Științe ale Vieții din Timișoara, care organizează un șir de conferințe la Arad pe perioada târgului.

Read more
PNL Arad a votat lista candidaților pentru alegerile parlamentare!

Biroul Politic Județean al PNL Arad a votat astăzi lista candidaților pentru alegerile parlamentare. Candidații au depus în prealabil o cerere de candidatură, conform procedurilor statutare.

„Este o listă echilibrată, în care propunem candidați noi dar cu experiență în administrație și politică. Respectăm voința PNL de a avea pe listă doamne, seniori și tineri. Suntem în mod sigur partidul care propune cei mai mulți primari pe listele de candidați, un mesaj clar al legăturii între administrația locală și parlamentarii care trebuie să reprezinte la București interesele Aradului. Ne propunem să câștigăm alegerile parlamentare și prezidențiale cu un scor clar, care să legitimeze proiectele de dezvoltare din fiecare localitate și din județ, orientarea de dreapta a Aradului”, a spus Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad.

Lista candidaților votată de PNL Arad este următoarea:

SENAT

Varga Glad

Pașca Mihai

Feieș Cristian

Crișan Corina Anka

Cazacu Nicu

 

CAMERA DEPUTAȚILOR

Pistru Popa Geanina Simona

Cadar Răzvan Olimpiu

Măduța Flavius Luigi

Bot Valentin

Tomuța Daniel Sorin

Ciorogar Cristina Denisa

Mag Mihai

Tipei Mariana

Faur Bogdan Alexandru

Read more
Peste 1,8 milioane de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni, cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe o suprafață de peste 6,6 milioane de hectare, din 2.072 de UAT-uri. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor. Cărțile funciare sunt eliberate gratuit pentru cetățeni.

 

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități, în 266 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum și în peste 27.800 de sectoare cadastrale, cu o suprafață de peste 5,9 milioane de hectare. Totodată, 141 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat în cadrul Axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR) și continuat în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). Numărul cărților funciare deschise cu finanțare europeană este de 1,8 milioane.

Astfel, până la această dată, prin programele derulate, ANCPI a deschis, gratuit pentru cetățeni, peste 7,5 milioane de noi cărți funciare.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, 7,86 milioane de hectare (82%).

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 544 de comune, dintre care 507 beneficiază de fonduri europene.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional, și a fost etapizat. Faza a II-a a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

Read more
ANSVSA a luat măsuri suplimentare pentru a preveni apariţia variolei ovine şi caprine în ţara noastră

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus instituirea de măsuri suplimentare pentru a preveni apariţia variolei ovine şi caprine în ţara noastră, după ce Bulgaria a notificat, prin Sistemul Mondial de Informaţii privind Sănătatea Animalelor (WAHIS), primul focar de variolă ovină.

„Urmare a confirmării în data de 4 septembrie 2024 a focarului de variolă ovină şi caprină în Straldzha, regiunea Yambol, Bulgaria, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a întreprins acţiuni de prevenire a introducerii virusului acesti boli în România. Azi (joi, n.r.) a fost organizată o videoconferinţă cu Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, în cadrul căreia s-a prezentat situaţia focarului de variolă din Bulgaria, inclusiv zonele de restricţie, s-a efectuat instruirea structurilor teritoriale şi s-a discutat în detaliu legislaţia referitoare la variola ovină şi caprină”, susţin reprezentanţii instituţiei.

Reprezentanţii ANSVSA au dispus instituirea de măsuri suplimentare de prevenţie, precum informarea reprezentanţilor principalelor asociaţii de crescători de ovine şi caprine de pe raza judeţului privind simptomele şi evoluţia bolii în Bulgaria şi despre obligativitatea de a anunţa medicul veterinar despre animalele care prezintă modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazuri de mortalităţi.

Totodată, se va mediatiza necesitatea şi obligaţia proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau orice caz de mortalitate.

De asemenea, s-au transmis informări privind obligaţia proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazuri de mortalităţi, prin intermediul unor materiale printate (afişe, postere) care să fie postate la circumscripţiile de liberă practică, primării, biserici, etc.

Pe lista de măsuri suplimentare luate de reprezentanţii ANSVSA se află monitorizarea sporită a transporturilor de animale din speciile ovine şi caprine din cadrul comerţului intracomunitar cu Bulgaria, inclusiv analiza suspendării temporare a acestora.

Totodată, vor fi intensificate controalele în trafic pentru a identifica eventualele transporturi neautorizate de animale, în special pe graniţa cu Bulgaria şi se dispune comunicarea către operatorii economici care achiziţionează ovine şi caprine despre obligativitatea de a prenotifica DSVSA judeţeană oricare achiziţie de animale din speciile mai sus menţionate din Bulgaria.

„La fiecare transport de ovine şi caprine, medicul veterinar va asista la debarcarea animalelor din mijlocul de transport şi va efectua un examen clinic al tuturor animalelor. Animalele nou introduse vor fi ţinute izolate pentru o perioadă de 21 de zile până la introducerea în efectivul indigen”, se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, aceste informări se vor realiza în cadrul întâlnirilor organizate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene cu reprezentanţii principalelor asociaţii de crescători de ovine şi caprine şi cu cei ai operatorilor economici implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare, de pe raza judeţului.

ANSVSA a trimis în teritoriu instrucţiuni prin note de serviciu privind evoluţia variolei ovină şi caprină, atât în Bulgaria, cât şi în Grecia, care vor fi implementate prin organizarea de întâlniri cu părţile implicate şi interesate.

Aceste întâlniri vor avea ca obiective: informarea medicilor veterinari cu atribuţii specifice, a operatorilor economici şi a celor implicaţi în comerţul cu rumegătoare din Bulgaria sau cu rumegătoare care tranzitează această ţară; intensificarea acţiunilor de supraveghere pasivă, în special în judeţele din sudul ţării aflate la graniţă cu Bulgaria; instruirea medicilor veterinari pentru a recunoaşte semnele clinice ale bolii, conform specificaţiilor Organizaţiei Mondiale de Sănătate Animală (WOAH); întărirea controalelor la punctele de frontieră pentru transporturile de rumegătoare din Bulgaria, Grecia şi Turcia, având în vedere că ultimele cazuri confirmate nu au prezentat semne clinice, fiind identificate prin investigaţii de laborator.

Totodată, ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA judeţene, pentru a îşi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală.

„Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene”, se mai precizează în comunicat. AGERPRES

Read more