News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Deputatul PSD Ciprian Luca sugerează conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi întregului clan portocaliu să îşi cumpere câte un Dicţionar Explicativ înainte de a demara un proiect. De această dată, demnitarul arădean atrage atenţia Puterii asupra semnificaţiei termenilor precum REFORMĂ şi REORGANIZARE. Nici unul dintre cele două cuvinte nu înseamnă DISTRUGERE.

“Ar trebui ca atunci când iau măsuri de distrugere a unui sistem, guvernanţii să aibă puterea de a-şi asuma faptele comise. Iar pentru a avea proprietatea termenilor folosiţi, e bine să aibă la îndemână câte un DEX. De această dată, în ceea ce priveşte schimbarile din Poliţie, ei trebuie să folosească termenul de DISTRUGERE în locul celui de REORGANIZARE. Ceea ce se întâmplă la ora actuală în sistem nu se poate numi reorganizare ci mai degraba crearea unui nou haos”, consideră Ciprian Luca.

Puterea portocalie a externalizat tot ce s-a putut, pe de o parte pentru ca firmele agreate să câştige un ban (firmele din afara cercului portocaliu nereuşind să câştige vreo licitaţie), iar pe de altă parte, pentru a deţine controlul direct asupra unor sectoare. Acest lucru încearcă acum Ministerul Administraţiei şi Internelor să facă şi cu Poliţia. Să o externalizeze sau altfel spus să o privatizeze. Iar administratorii acesteia vor fi consiliile locale.

Prin această privatizare se va pierde controlul asupra activităţii din domeniu, în condiţiile în care situaţia este cu greu ţinută în frâu, mai ales când vorbim despre problematica crimei organizate.”Prin acest demers se va ajunge la parazitarea legislaţiei care asigură funcţionarea unitară, la nivel naţional, a sistemului de ordine şi siguranţa publică prin intervenţii normative subiective ale aleşilor locali. Vom ajunge în curând să nu vorbim despre un haos doar la nivel instituţional ci despre unul în comunităţi, prin absenţa poliţiştilor din comune stimulându-se infracţionalitatea. Ce să mai vorbim despre pierderea legăturilor cu instituţiile similare din alte state europene cu care se pot desfăşura o serie de activităţi comune”, susţine deputatul Luca.

Demnitarul arădean apreciază că riscurile la care este expusă societatea prin aşa-numita reorganizare a Poliţiei, fără ca ea să aibă vreun suport logic în afară de aspectul economic imediat, sunt multiple. Poliţiştii vor fi afectaţi de toate aceste schimbări. Scăderile salariale, teama pierderii locului de muncă au impact deosebit asupra capacităţii acestor oameni. Cum mai sunt ei motivaţi să obţină rezultate? Fie că actuala Putere nu este conştientă de dezechilibrul creat în instituţie, fie merge pe principiul „dezbină şi condu”. Apreciez că întregul demers este o joacă, sunt aspecte ce ţin de vendetisme prezidenţiale, care sacrifică însă siguranţa cetăţeanului. Pe de altă parte, demersul portocaliilor distruge toate negocierile aduse până acum pentru intrarea României în Schengen. Odată cu „reforma lui Igaş” se modifică toţi parametri negociaţi până acum cu instituţiile europene şi practic întreaga procedură ar trebui reluată ”, susţine Ciprian Luca.

Nu în ultimul rând trebuie să fim conştienţi de apropierea alegerilor. „În condiţiile în care Poliţia este aservită Puterii locale, jocurile de culise vor putea fi făcute în voie de anumite grupuri de interese. Este inadmisibil ca un primar de municipiu să poată face legea după placul său şi al partidului pe care îl reprezintă. Consider că acest demers este menit, precum fenomenul înregistrat în Sănătate şi Educaţie, să distrugă poporul român”, a conchis deputatul Luca.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *