News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cod roșu și portocaliu de furtuni pentru vestul țării Cod roșu și portocaliu de furtuni pentru vestul țării
Please follow and like us:
Pin Share

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii, vijelie puternică şi grindină pentru județele Timiș, Arad, Bihor și Hunedoara, valabilă de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 6:00.

Conform avertizării Cod portocaliu, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, Banat, Crişana, vestul şi nordul Munteniei şi al Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină de medii şi mari dimensiuni. Aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35-50 l/mp şi izolat, îndeosebi în vest, centru şi la munte, 70 l/mp.

De asemenea, de vineri după-amiaza până sâmbătă noapte, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20-40 l/mp.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *