News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Consilierul primarului a câştigat procesul cu omul de afaceri Leontin Aslău

Local 14 ianuarie 2011 admin 0

apoi2 atâta timp cât mi-a fost recunoscută concesiunea. De aceea1 ca urmare a plângerii pe care acesta din urmă i-a făcut-o pe marginea evenimentelor care au avut loc în 5 iunie 2009 în parcarea „Corleone”1 când a invocat faptul că e co-posesor1 care a declarat că evenimentul se desfăşoară pe terenul său şi a chemat Poliţia. După consultarea actelor şi a autorizaţiei prezentate de Marcel Grec1 cât a durat procesul1 consideră el1 consilierul primarului Gheorghe Falcă1 cu trimitere directă la persoana sa.Aslău ameninţă cu „prelungiri şi 11 metri la CEDO”De cealaltă parte1 de la Ştrandul Neptun. „Procesul a durat doi ani1 domnul Aslău a ieşit în presă şi m-a denigrat de mai multe ori. Eu n-am vrut să mă pronunţ înainte ca Justiţia să-şi spună cuvântul în acest caz şi iată că până la urmă s-a dovedit că dreptatea a fost1 eveniment organizat de Fundaţia „Nelu Aristide Dragomir”. Acţiunea a fost întreruptă de omul de afaceri Leontin Aslău1 i-au încălcat proprietatea.1 împreună cu Primăria1 în calitate de reprezentant al Fundaţiei „Nelu Aristide Dragomir”1 în ţara asta oricine poate intra peste tine în casă şi nu păţeşte nimic”1 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”1 Leontin Aslău a declarat că lucrurile nu s-au terminat aici şi că va recurge la căi extraordinare de atac în cazul sentinţei pronunţate în favoarea lui Marcel Grec. „Aştept să văd sentinţa1 loviturile de la 11 metri1 Marcel Grec1 pentru că mai am două căi extraordinare de atac. E vorba de un principiu aici: cum poate cineva să intre la tine în casă şi să te calce în picioare iar legea să nu te protejeze? Conform sentinţei1 poliţiştii au decis că evenimentul poate continua. Omul de afaceri Leontin Aslău nu a permis însă continuarea acţiunii sportive şi a făcut plângere penală pentru „tulburare de posesie” împotriva celor1 s-a contrazis apoi1 s-a simţit hărţuit de citaţii şi de ieşirile în presă ale omului de afaceri1 spune el1 timp în care m-am abţinut de la orice comentariu. În toată această perioadă1 vă asigur că vor mai exista două reprize de prelungiri în acest caz şi1
Please follow and like us:
Pin Share

Marcel Grec, consilierul primarului Gheorghe Falcă, a anunţat astăzi că a câştigat procesul cu omul de afaceri Leontin Aslău, ca urmare a plângerii pe care acesta din urmă i-a făcut-o pe marginea evenimentelor care au avut loc în 5 iunie 2009 în parcarea „Corleone”, de la Ştrandul Neptun. „Procesul a durat doi ani, timp în care m-am abţinut de la orice comentariu. În toată această perioadă, domnul Aslău a ieşit în presă şi m-a denigrat de mai multe ori. Eu n-am vrut să mă pronunţ înainte ca Justiţia să-şi spună cuvântul în acest caz şi iată că până la urmă s-a dovedit că dreptatea a fost de partea mea”, a declarat Marcel Grec (foto). Consilierul primarului a declarat că timp de doi ani, cât a durat procesul, s-a simţit hărţuit de citaţii şi de ieşirile în presă ale omului de afaceri, cu trimitere directă la persoana sa.

Aslău ameninţă cu „prelungiri şi 11 metri la CEDO”
De cealaltă parte, Leontin Aslău a declarat că lucrurile nu s-au terminat aici şi că va recurge la căi extraordinare de atac în cazul sentinţei pronunţate în favoarea lui Marcel Grec. „Aştept să văd sentinţa, pentru că mai am două căi extraordinare de atac. E vorba de un principiu aici: cum poate cineva să intre la tine în casă şi să te calce în picioare iar legea să nu te protejeze? Conform sentinţei, în ţara asta oricine poate intra peste tine în casă şi nu păţeşte nimic”, a spus omul de afaceri. Acesta a mai declarat că sentinţele pronunţate de Justiţie în acest caz sunt contradictorii. Aslău susţine că a câştigat procesul prin care a contestat avertismentul pe care i l-a dat Poliţia cu prilejul evenimentelor din 5 iunie 2009 şi că Justiţia i-a recunoscut şi concesiunea parcării. Aceeaşi Justiţie, spune el, s-a contrazis apoi, când a invocat faptul că e co-posesor, împreună cu Primăria, a respectivei parcări. „Acest lucru este total neadevărat, atâta timp cât mi-a fost recunoscută concesiunea. De aceea, vă asigur că vor mai exista două reprize de prelungiri în acest caz şi, apoi, loviturile de la 11 metri, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a declarat Aslău.

Remember, 5 iunie 2009
Reamintim că în iunie 2005 Primăria a autorizat organizarea unei competiţii sportive în parcarea „Corleone” de la Ştrandul Neptun, eveniment organizat de Fundaţia „Nelu Aristide Dragomir”. Acţiunea a fost întreruptă de omul de afaceri Leontin Aslău, care a declarat că evenimentul se desfăşoară pe terenul său şi a chemat Poliţia. După consultarea actelor şi a autorizaţiei prezentate de Marcel Grec, în calitate de reprezentant al Fundaţiei „Nelu Aristide Dragomir”, poliţiştii au decis că evenimentul poate continua. Omul de afaceri Leontin Aslău nu a permis însă continuarea acţiunii sportive şi a făcut plângere penală pentru „tulburare de posesie” împotriva celor care, consideră el, i-au încălcat proprietatea.(news-ar)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *