News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a aprobat marți, 3 aprilie 2012, strategia pentru perioada 2012 – 2016 și planul de acțiune pentru atingerea obiectivelor asumate prin aceasta.

Cele două mari obiective generale ale strategiei CSA sunt consolidarea rolului autorității de supraveghere pe plan național și internațional și elaborarea unui cadru de reglementare care să susțină dezvoltarea pieței de asigurări. Analiza evoluției pieței de asigurări din România și a contextului economic intern și european a stat la baza stabilirii obiectivelor strategice, care vizează două mari arii și implică politici de acțiune clar definite prin strategie:

  • Îmbunătățirea capacității instituționale a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

  • Schimbarea filosofiei de supraveghere, prin înlocuirea supravegherii de tip „conformitate” cu cea bazată pe evaluarea riscurilor; aceasta reprezentând o etapă premergătoare necesară și esențială pentru implementarea cerințelor Directivelor Europene Solvabilitate II și Omnibus II.

Pe termen scurt, principalele preocupări ale CSA se  focalizează pe patru mari zone: reformarea cadrului de reglementare, cu accent mai pronunțat pe activitatea de monitorizare a stabilității financiare a societăților și brokerilor de asigurare și dezvoltarea inițiativelor ce vizează îmbunătățirea protecției consumatorilor.

“Adoptarea acestei strategii este motivată de evoluțiile recente, atât la nivelul pieței locale de asigurări, cât și al celei europene, dar și de perspectivele economice generale. Evaluarea rezultatelor analizei tendințelor și evoluției înregistrate de industria de asigurări arată nevoia unor măsuri centrate pe prudență, pe protecția consumatorilor, pe dezvoltarea capacității de supraveghere a autorității de reglementare. Acestea sunt, de altfel, și principalele preocupări la nivel european, iar CSA trebuie să acționeze pentru continuarea procesului de dezvoltare instituțională, în vederea implementării celui mai complex proiect al industriei europene de asigurări – Directiva Solvabilitate II”, a declarat președintele CSA, Constantin Buzoianu.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *