News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cu CET-ul în faliment, Consiliul de Administrație își ridică indemnizațiile la sume exorbitante Cu CET-ul în faliment, Consiliul de Administrație își ridică indemnizațiile la sume exorbitante
Please follow and like us:
Pin Share

Scandalul de la CET Arad este departede a se fi încheiat, societatea lucrează pe pierderi și are datorii dar gândul membrilor Consiliului de Administrație este de a-și ridica valoarea indemnizațiilor de ședință.

Conform Sindicatului Termoelectrica, președintele Consiliului de Administrație, Cornel Neamție, a propus modificarea statutul societăţii şi a contractului de mandat al membrilor consiliului de administraţie privind modificarea indemnizaţiei de şedinţă astfel încât de la 1.216 lei să se ajungă la 4000 lei.

”În statutul societăţii activitatea principală de bază este producerea de energie electrică, acest consiliu dorind să modifice activitatea de bază introducând şi producerea de energie termică în cogenerare de înaltă eficienţă ( această activitate nu există in codul CAEN). La data semnării contractului de mandat, în statutul societăţii nu figura producerea de energie termică, ceea ce este un abuz din partea acestora.

PNL Arad, prin reprezentantii sai in C.A. si A.G.A, incearca sa faca “un ghiseft”, iar prin modificarea imorala, abuziva si ilegala a statutului societatii, “recompenseaza” membrii politici cu indemnizatii de sedinta la nivel de ministri.

Modificând valoarea indemnizaţiei membrilor consiliului de administraţie întrebăm retoric dacă şi pentru ei, este/sau nu, valabilă Ordonanţa 26 şi Legea  Bugetului de stat privind modificarea fondului de salarii. Totodata solicitam membrilor AGA sa prezinte MANDATUL primit de la Consiliul Local Arad, pentru modificarea statutului societatii.

Impactul asupra bugetului societăţii a acestor majorari de indemnizatii (CHELTUIELI) este de  432.000 lei/an în condiţiile în care societatea are datorii de 55 milioane şi conturile blocate.

Dorim să menţionăm că SC CET Arad SA este o societate în domeniu public privat care nu beneficiază de subvenţii de la primărie şi nici de ajutoare de stat.

Această societate este administrată de 12 ani de acelaşi Consiliu de Administraţie şi aceeaşi culoare politică (PDL/ PNL).

În data de 04.05.2017, după numirea Consiliului de Administraţie de către reprezentanţii AGA, noul consiliu a decis retragerea avizelor directorului tehnic şi a şef serviciu management energetic ducând la periclitarea activităţii societăţii. Mai mult de cât atât a venit şi cu propunerea unui program de restructurare şi reorganizare a societăţii. Toate aceste măsuri au obiectivul foarte clar de ducerea în faliment a societăţii şi punerea în pericol a funcţionării şi alimentării oraşului cu energie termică.

Totodata, vrem să scoatem în evidenţă faptul că din 2001 şi până în prezent, angajaţii societăţii nu au beneficiat de nici un fel de majorare salarială, excluzând anul 2007, printr-o hotarare judecatoreasca

Prin această sesizare dorim să arătăm (dacă mai este cazul) cum se conduce acest oraş de către administraţia Falcă care de peste 12 ani nu a făcut decăt să ducă la faliment societăţile din subordinea Consiliului Local Arad prin numirea în funcţii de conducere a clientelei de partid care urmăreşte doar interesele personale.

Facem apel la toti factorii responsabili (Consiliu Local, Prefectură, Parlamentari, Ministerului Public) pentru verificarea şi luarea de măsuri ce se impun pentru oprirea acestor practice nocive şi distrugătoare a societăţilor din subordinea administraţiei locale.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *