Şoc în lumea crescătorilor de animale din Arad: cunoscutul dresor şi crescător de animale Anton Khandamiriantz, zis Anti, a fost găsit mort în râul Mureş, la Zădăreni, unde ar fi căzut împreună cu calul său, pe care a plecat să-l călărească în puterea nopţii. Conform primelor informaţii, cea care l-ar fi găsit este chiar soţia acestuia, Dana Khandamiriantz, care împreună cu apropiaţii l-au căutat pe Anti de câteva zile, de când acesta a plecat de acasă cu calul, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. Calul s-a întors acasă singur, rănit la un picior şi murdar. Cadavrul lui Anton Khandamiriantz a fost găsit în ziua de Crăciun, în jurul orei 15. Trupul bărbatului a fost preluat de poliţişti şi dus la laboratorul de medicină legală pentru efectuarea necropsiei.
Conform martorilor, Anton Khandamiriantz a participat, în seara de 22 decembrie 2011, la concertul trupei Cargo care s-a desfăşurat la Arad, în Club Flex. Acesta a părăsit localul în jurul orei 2 noaptea şi a plecat la ferma din Zădăreni, unde a luat calul şi a plecat să călărească. Pentru Anton, care a dus o viaţă tumultoasă, a fost ultimul drum…
De remarcat, că în urmă cu câţiva ani acesta a avut o dispută cu soţia sa, aceasta din urmă fiind nevoită să sară de etajul vilei conjugale. Atunci, femeia ar fi spus că a fost aruncată de la balcon, cazul întrând în atenţia Poliţiei.
Anton Khandamiriantz a fost moştenitorul mai multor imobile din zona centrala a Aradului, între care şi fostele Băi Sănătatea (unde se află acum clubul Renaissance). Acesta era descendentul unei familii nobile din Armenia, refugiată în România din calea sovieticilor, la începutul secolului trecut. (newsar)
No comments so far.
Be first to leave comment below.