Curajul de a ținti sus
LocalUltimele stiri 12 iunie 2026 admin 0
Nu vreau să dau sfaturi despre cum să ai succes în viața profesională, carieră sau altceva,deși recunosc că mi se solicită destul de des nu numai din România ci și de peste hotare. Nu despre asta vreau să discut aici , ci despre lucruri mai ample , mai complexe și mai relevante. Când evoluezi în câmpul relațiilor internaționale, fie că vorbim de diplomația oficială sau de celelalte dimensiuni ale demersului diplomatic, n ai cum să nu observi unele lucruri. Aș insista aici asupra unuia care mi se pare cumva revelator pentru modul în care se raportează alții la noi sau ne raportăm noi la alții. Ca națiune, ca țară,mă refer. Am identificat în principal o oarecare timorare la reprezentanții noștri atunci când au loc diverse întâlniri diplomatice sau de negocieri cu terțe părți. Se poate sesiza mai mult sau mai puțin explicit chiar existența unui anumit complex de inferioritate ce pare că domină în prea multe cazuri astfel de prilejuri. În contrapondere, ca o reacție psihologică firească, liderii români în cauză își compensează această limită serioasă printr un nemeritat complex de superioritate pe care îl manifestă,ați ghicit, în țară,în relația cu cetățenii români. Căci în toate trebuie să existe un echilibru,nu i așa?
Este cât se poate de evident că acest complex de inferioritate reprezintă o dominantă,’ o constantă a comportamentului extern. Ce va zice personalitatea cu care se întâlnesc, cum ii va percepe , ce va scrie presa de acolo despre ei? Dar lipsește aproape în totalitate preocuparea de a putea propune o agendă coerentă în beneficiul României. Altfel spus, nu există curajul de a ținti sus, de a discuta de la egal la egal și, cel mai important, de a negocia autentic.
Antoniu Martin, istoric și analist politic

No comments so far.
Be first to leave comment below.