News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

cipri luca birou

Guvernarea Boc urmăreşte cu orice scop distrugerea României, din toate punctele de vedere, începând de la cel economic, şi continuând cu cel cultural şi social. Pentru fiecare etapă din strategia lor de eradicare a binelui,  specialiştii portocalii folosesc alte “unelte”. În această etapă, folosesc Codul Muncii  pentru care Guvernul Boc vrea (din nou) să îşi asume răspunderea.

„Practica Puterii este demnă de dispreţ. Precum a procedat în cazul Legii Educaţiei, va proceda şi cu noul Cod al Muncii. Proiectele legislative de o importanţă majoră pentru societate, care impun dezbateri sunt adoptate prin asumarea raspunderii de către Guvern”, apreciază deputatul Ciprian Luca.

Social democratul arădean se opune actualei forme a noului Cod al Muncii, apreciind că modificările aduse  vor favoriza dezvoltarea muncii la negru.

„Pe de altă parte, prin noua legislaţie a muncii se urmăreşte îngrădirea drepturilor la luptă sindicală. Nu sunt un adept al protestelor nejustificate, folosite ca practici populiste, însă pe de altă parte, ma opun categoric limitării acestor drepturi. Apreciez că această măsură de a „pune pumnul în gura” celor care ar avea ceva de spus împotriva directivelor democrat liberale demonstrează laşitatea celor aflaţi acum la guvernare. De teama de a sta la discuţii cu sindicatele şi de a asculta alte puncte de vedere, guvernul Boc adoptă această măsură de protecţie; pentru că tot despre o protecţie e vorba, doar că protejaţii nu sunt oamenii muncii, ci grupul de interese al portocaliilor”, consideră Ciprian Luca.

Social democraţii susţin că noile prevederi ale viitorului Cod al Muncii nu vor conduce  la o flexibilizare a pieţei muncii, la o scădere a fiscalităţii, la o disciplină  şi la o diminuare a ceea ce înseamnă munca la negru. Efectele vor fi contrare, urmând să crească fenomenul evaziunii fiscale şi să transforme românul angajat  într-o „slugă” fără dreptul de a-şi exprima o părere.

„În cazul în care Guvernul Boc îşi va duce la îndeplinire ideea asumării răspunderii pentru noul Cod al Muncii, noi vom  susţine în cadrul Uniunii Social Liberale ideea moţiunii de cenzură. În mod cert nu putem permite unei grupări politice conduse de interese meschine să distrugă totul, în funcţie de „jocurile” lor, fără a le păsa de soarta celor peste patru milioane de români loviţi în mod direct de modificările aduse viitorului Cod al Muncii”, a conchis deputatul Ciprian Luca.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *