News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Derby-uri județene în startul returului din Liga a III-a la fotbal Derby-uri județene în startul returului din Liga a III-a la fotbal
Please follow and like us:
Pin Share

Ultima etapă a turului seriei a opta din Liga a III-a la fotbal nu a fost prea prolifică pentru echipele arădene. Singura grupare din județul nostru învingătoare în această a noua rundă a fost Șoimii Lipova, care s-a impus spectaculos la Bîșnov, scor 4-2, victorie cu care își asigură locul pe podium, la patru puncte în spatele liderului CSM Reșița și la două lungimi de timișenii de la Ghiroda și Giarmata Vii. Sintetizând turul, încă nu suntem pragmatici, trebuie să creștem și la acest aspect. Să nu uităm că suntem o echipă complet nouă, iar înfrângerile cu Pecica și Crișul le-am înregistrat în acea săptămână când am jucat în Cupă, cu Buzăul. Am avut atunci probleme de lot, dar până la urmă am ieșit cu capul sus, este concluzia antrenorului de la Șoimii, Adrian Abrudean, după prima parte a sezonului regulat din C8. Liderul Reșița a fost ținut în șah în ultima etapă a turului la Chișineu Criș, de o echipă Crișul ce putea chiar câștiga cu mai multă atenție la finalizare. Pecica s-a încurcat pe terenul ultimei clasate din Periam, altfel termina turul pe loc de play-off, iar Ineul și Cermeiul au pierdut la limită în deplasările de la Ghiroda și Buziaș.

Lipova – Cermei și Crișul – Pecica, duelurile arădene din prima etapă a returului C8

Lipovanii lui Adi Abrudean încep returul în fața unei conjudețene, penultima clasată Gloria Lunca Teuz Cermei, echipă cu un parcurs ușor sub așteptări în primele nouă etape. Dar nu neapărat din cauza jocului, ci mai degrabă a lipsei de concentrare și al ghinioanelor de pe finalurile de meci, când trupa lui Cristi Todea a pierdut numeroase puncte. Chiar și Lipova a câștigat în două rânduri cu mari emoții la Cermei, atât în Cupă cât și în campionat, cu goluri decisive marcate în prelungiri! Astfel că Modan și colegii săi trebuie să își ia serioase măsuri de precauție înaintea meciului de sâmbătă, ora 15, când Cermeiul va veni cu gânduri de răzbunare și mai ales de ieșirea din zona de subsol a clasamentului. Cu o victorie, echipa lipovană ar confirma parcursul bun din ultimele trei runde și și-ar continua drumul spre primul obiectiv stagional, accederea în play-off. Tot în prima etapă a returului avem un alt derby arădean, între Crișul și Pecica, meci foarte interesant deschis oricărui rezultat, în vreme ce nou promovata din Ineu se deplasează pe terenul ultimei clasate, din Periam. Ambele partide sunt programate vineri, de la ora 15.

Clasament final tur

1.CSM Reșița 9 6 2 1 21-5 20

2.Ghiroda 9 5 3 1 15-8 18

3.Lipova 9 5 1 3 19-11 16

4.Bîșnov 9 5 0 4 15-19 15

5.Pecica 9 4 2 3 19-16 14

6.Crișul 9 2 5 2 12-14 11

7.Buziaș 9 3 2 4 9-12 11

8.Ineu 9 2 2 5 14-15 8

9.Cermei 9 1 3 5 8-14 6

10.Periam 9 1 2 6 9-27 5

Etapa viitoare, prima din retur (28-29 octombrie): Lipova – Cermei, Crișul – Pecica, Buziaș – Reșița, Periam – Ineu, Ghiroda – Pobeda.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *