News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Deșeuri de anvelope second-hand oprite la Nădlac II Deșeuri de anvelope second-hand oprite la Nădlac II
Please follow and like us:
Pin Share

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu aproximativ 12 tone de deșeuri.

Şoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijlocului de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în data de 22.01.2024, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetățean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, anvelope second-hand, de la o societate comercială din Franța pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 11.700 kg de deșeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *