News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Din 4 iunie, Aradul va avea curse aeriene spre Italia Din 4 iunie, Aradul va avea curse aeriene spre Italia
Please follow and like us:
Pin Share

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și Ovidiu Moșneag, directorul Aeroportului Arad, au anunțat deschiderea unor curse regulate de zbor spre Italia, începând cu data de 4 iunie 2021, curse ce vor fi operate de compania Lumiwings, o companie aeriană grecească, cu baza în oraşul italian Forli.

„Deschiderea unei curse regulate de avion Arad-Forli (Italia) vine după nouă ani de la ultimul anunț referitor la zboruri noi spre Italia de la Arad! Între timp, așa cum știți, aeroportul nostru a fost victima lucrărilor la autostradă, în sensul în care a trebuit închis pe perioada lucrărilor și i-a fost scurtată pista de aterizare. Din anul 2016 am lucrat la Consiliul Județean pentru atragerea unei companii care să repună în valoare Aeroportul Arad. Am început cu zborurile charter, în colaborare cu agențiile de turism am deschis destinații estivale spre Turcia. Am fost la cartierul general Ryanair, să încercăm includerea Aradului în planul lor de dezvoltare. Am avut un angajament ferm al Tarom pentru curse regulate Arad-București. Am inițiat discuții cu autoritățile din Verona pentru reluarea curselor înspre Arad. Am purtat discuții cu WizzAir. Niciuna dintre aceste piste nu a funcționat, iar în anul 2020, ca efect al pandemiei, companiile respective au renunțat la planurile de dezvoltare, restrângându-și zborurile din România. Destinația pe care o deschidem astăzi leagă două regiuni cu parteneriate economice cu rădăcini în anii 1990: Arad și Emilia-Romagna. Regiunea italiană este și una dintre principalele destinații turistice pe timpul verii, dar și o zonă de unde au venit foarte mulți investitori italieni și studenți italieni la Arad. Îmi amintesc cu plăcere că primii investitori italieni la UTA au venit tot din această regiune, Roberto Pasini și Angelo Gandolfi. Este, așadar, o deschidere cu mare potential pentru Arad și îmi doresc ca fluxul de pasageri să susțină inițiativa companiei aeriene care deschide acest traseu”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *