News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

USL Arad a acuzat în repetate rânduri corupţia regimului Băsescu-PDL, care îi afectează grav pe arădeni. În timp ce populaţiei i s-a impus un regim de austeritate, cu pensii şi salarii tăiate, cu TVA majorat, clientela PDL a fost favorizată. Un astfel de exemplu este legat de neregulile constatate la atribuirea lucrărilor pentru unul dintre cele două tronsoane ale autostrăzii Nădlac – Arad. Comisia Europeană va trimite o scrisoare în care anunţă întreruperea plăţilor pentru „iregularităţi şi suspiciuni de fraudă”.

            „Construcţia autostrăzii a fost însoţită de numeroase acte de corupţie. Noi am semnalat încă de la acordarea despăgubirilor pentru terenuri preţurile foarte mari plătite de stat şi faptul că mai mulţi lideri PDL, direct sau prin intermediari, s-au îmbogăţit în urma sumelor plătite de stat. Acum se dovedeşte că regii asfaltului ocrotiţi de Traian Băsescu încasează bani de la stat şi nu efectuează lucrările contractate. Oare este cinstit aşa? Din cauza acestui regim profund corupt, realizarea autostrăzii va întârzia. Construcţia autostrăzii cât mai rapid posibil ar ajuta mediul economic şi social, ar reduce riscul accidentelor rutiere. Din păcate, pentru regimul Băsescu-PDL prioritare sunt interesele clientelei politice şi economice, nu interesele cetăţenilor. Cred că liderii PDL Arad, care au minţit în mod constant spunând că lor li se datorează construcţia autostrăzii, ar trebui să le explice arădenilor aceste acte de corupţie şi pierderea finanţării. Corupţia din jurul autostrăzii Nădlac – Arad, cu miză de milioane de euro, arată de ce se cramponează cu atâta disperare de putere Traian Băsescu şi clientela sa. Ei apără afaceri de milioane de euro şi caută probabil să obţină protecţie în justiţie pentru faptele de corupţie de care se fac vinovaţi” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *