News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Gheorghe Seculici: “Aradul, una dintre cele mai active destinații de business din România” Gheorghe Seculici: “Aradul, una dintre cele mai active destinații de business din România”
Please follow and like us:
Pin Share

Agromalim 2023 este unul din târgurile cu cel mai mare impact din România, organizat în afara capitalei. În fiecare an Agromalim acumulează segmente noi și devine tot mai atractiv pentru expozanți și vizitatori. Anul acesta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a lărgit oferta târgului cu o componentă generoasă dedicată crescătorilor de ovine, atât în ce privește segmentul de afaceri directe (B2B), cât și în ceeea ce privește oferta de produse alimentare prelucrate din carne și lapte de oaie. Cele mai importante zone de creștere a ovinelor din România au fost reprezentate la Agromalim, acolo unde crescătorii au avut contact direct cu investitori din Arabia Saudită, Qatar, Serbia, Ungaria, Italia, Franța.

Pe lângă acest aspect, Agromalim 2023 a venit cu o ofertă diversificată de utilaje agricole, care duc agricultura la un nou nivel de performanță, fiind vizitat de reprezentanți din Polonia, Franta, Ungaria, Serbia şi Uganda. La acest capitol amintim, prezența companiei Maschio Gaspardo, lider european, cu fabrică și la Chișineu-Criș, în județul Arad, care și-a crescut prezența în târg, comparativ cu anii precedenți, și a prezentat utilaje de ultimă generație. Maschio Gaspardo a participat și de această dată la Agromalim cu cel mai profesionist stand pe segmentul de utilaje agricole, oferind potențialilor săi clienți o experiență VIP comparabilă cu cea de la târgurile internaționale din Occident.

“Am avut o participare foarte numeroasă la Agromalim 2023, cu peste 300 de expozanți din toată Europa. Fiecare s-a străduit să aibă o prezentare cât mai atractivă şi să aducă în târg produse de top, de la preparate tradiționale la animale de rasă, roboți, soluții profesionale în agricultură, rezultate ale cercetării în domeniu, utilaje agricole de ultimă generație. Mulțumesc Consiliului Județean Arad, pentru sprijinul adus producătorilor arădeni,care au putut participa la târgul de anul acesta. Accentuez parteneriatul deja tradițional pe care îl avem cu Camera de Comerț din Ungaria, prin care zeci de profesioniști din domeniu expun anual la Agromalim. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad are în analiză deja pregătirile pentru ediția de anul viitor a târgului fiind un eveniment de amploare, care angrenează participanți și vizitatori din pste 20 de țări, un eveniment care a devenit un brand național si care are nevoie de timp. Mulțumesc colegilor mei si colaboratorilor implicați în organizare și desfășurarea târgurile noastre, ca Aradul să fie una din cele mai active destinații de business din România, și datorită activitatii Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Arad”, a declarat arhitectul Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *