Guvernul ridică interdicția pășunatului pentru proprietarii de terenuri
EconomieUltimele stiri 21 decembrie 2017 admin 0
Pășunatul animalelor domestice va fi permis pe perioada întregului an crescătorilor care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenuri agricole ori au acordul scris al proprietarilor de terenuri agricole, pe care se pășunează.
Măsura a fost luată astăzi de Guvern printr-o ordonanță de urgență care ridică interdicția pășunatului în perioada 6 decembrie – 24 aprilie, pentru o parte din proprietarii animalelor domestice.
Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, modificarea prevederilor art. 23 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic. Potrivit noii reglementări, „se interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepția cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren pe care se pășunează”.
Vechea reglementare prevedea interdicția pășunatului pentru toți crescătorii de animale. Această interdicție ar fi putut să conducă la producerea de însemnate pierderi de animale prin mortalități, să creeze premisa renunțării la activitatea de creștere a animalelor, depopulării spațiului rural, dispariției locurilor de muncă și imposibilității asigurării hranei pentru populație.
De asemenea, aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru crescătorii de animale care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenul agricol sau au acordul scris al deținătorului de teren pe care se pășunează, pe de o parte, iar pe de altă parte, așa cum s-a mai evidențiat, pierderile importante în rândul efectivelor de animale și reducerea veniturilor crescătorilor de animale, ar putea determina consecințe negative sociale și economice.
Prin aplicarea actului normativ adoptat astăzi, România își menține calitatea de producătoare și exportatoare de produse de origine animală și va avea o contribuție semnificativă la creșterea produsului intern brut.
No comments so far.
Be first to leave comment below.