News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Sâmbătă, 30 octombrie a.c., mai multe echipaje de jandarmerie vor asigura ordinea publică   în zona Sălii Polivalente din Arad, unde începând cu ora 20.00, va avea loc meciul de baschet dintre echipele I.C.I.M „U.V.V.G”. Arad şi L.M.K. Sf. Gheorghe, partidă la care şi-au anunţat prezenţa aproximativ 30 de suporteri ai echipei vizitatoare.

Pentru evitarea oricăror incidente şi pentru a nu afecta siguranţa spectatorilor, accesul publicului în sală se va face începând cu ora 19.00.

Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad recomandă suporterilor prezenţi la eveniment sa aibă un comportament civilizat compatibil cu spiritul de sportivitate şi de fair-play, cum de altfel s-au comportat şi la celelalte partide susţinute de echipa arădeană.

Reamintim fanilor că este interzis să intoducă în sală băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor şi că este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.

Jandarmii vor asigura ordinea în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului, pe traseele de sosire şi plecare, precum şi intervenţia în caz de tulburare a ordinii publice, iar organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta arenei sportive şi la punctele de control acces.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *