News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share


Vineri, 30 septembrie a.c., peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad vor asigura, în cooperare cu efective din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, ordinea publică la stadionul ,,Francisc Neumann” din Arad, unde se va desfăşura, începând cu ora 19.00, meciul de fotbal dintre echipele U.T.A. şi Politehnica Timişoara, meci încadrat în categoria celor cu grad ridicat de risc.
Pentru buna desfăşurare a partidei de fotbal, în conformitate cu Legea nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, jandarmii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului şi pe traseele de sosire şi plecare. De asemenea, jandarmii vor interveni pentru restabilirea ordinii publice, în incinta stadionului sau înafara acestuia, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi la competiţie.
Organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta stadionului şi la punctele de control acces, cu agenţi din cadrul societăţilor specializate de protecţie şi pază.
Pentru prevenirea producerii de incidente şi pentru a nu afecta siguranţa spectatorilor, accesul publicului pe stadion se va face începând cu ora 17.00 iar între orele 17.00 – 22.00 se va interzice desfacerea băuturilor alcoolice în zona complexului sportiv, în toate societăţile comerciale (localuri de alimentaţie publică, baruri, restaurante, etc.), conform Dispoziţiei Primarului Municipiului Arad. Circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată pe strada Fraţii Neumann între orele 17.00 – 22.00.
Jandarmii fac cunoscut faptul că este interzisă introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, a materialelor pirotehnice interzise de lege ori a altor obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor. Este interzisă de asemenea afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.
La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii trebuie să prezinte documentele de acces şi, după caz, actele de identitate. Refuzul de a se legitima sau furnizarea de date incorecte despre identitatea lor se sancţionează contravenţional.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *