News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului Arad, conservatoarea Lia Ardelean, a primit în ultima perioadă o serie de sesizări din partea arădenilor nemulţumiţi de modul în care au fost executate lucrările de infrastructură din oraş.

„Dacă analizăm punctual investiţiile din Arad constatăm că sunt o mulţime de lucrări şi reparaţii efectuate doar pentru a lua ochii oamenilor. De la anunţarea candidaturii mele, arădenii mi-au semnalat o multitudine de aspecte neclare referitoare la modul în care s-au efectuat investiţiile”, a apreciat Lia Ardelean. Pentru exemplificare, candidatul USL a prezentat situaţia existentă pe străzile Ogorului şi Molidului şi cele adiacente din cartierul Aradul Nou. „Am fost prezentă în zona respectivă la cererea locuitorilor. Este un caz evident de lucrare efectuată de mântuială, vorba oamenilor. Trotuarul cu pavele s-a amenajat peste nivelul normal, iar la cea mai mică ploaie apa intră în curţile oamenilor. Locuitorii din zonă sunt realmente disperaţi, cu atât mai mult cu cât nu a fost rezolvată problema canalizării, iar apa le intră nu numai în curţi, ci şi în case”, a subliniat Lia Ardelean.

Candidatul USL la Primăria Arad a mai adăugat că mai sunt zone în oraş în care investiţiile municipalităţii sunt doar praf în ochii arădenilor. „Arădenii se plâng de lipsa de transparenţă şi de comunicare a administraţiei publice locale, care nu a catadicsit să le spună oamenilor când le vor fi rezolvate problemele. Punctual pentru oamenii inundaţi fără vina lor din Aradul Nou, am trimis o sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcţii Arad, pentru a verifica dacă lucrarea efectuată pe strada Ogorului a avut avizele necesare. În paralel, somez Primăria Arad să le spună locuitorilor din zonă cât a costat lucrarea atât de prost gândită şi terminată, dacă a fost recepţionată şi de ce în astfel de condiţii şi ce va face pentru a rezolva problema curţilor şi caselor inundate. Ca arădean responsabil nu pot să stau indiferentă la afirmaţia dureroasă a locuitorilor din Aradul Nou pe care i-am întâlnit, care spun răspicat că nu se mai simt arădeni în Arad”, a conchis Lia Ardelean.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *