News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Lion Racing Sebiş, cu şase piloţi între performerii anului! Attila Gergely punctează pentru Arici Supermoto (FOTO) Lion Racing Sebiş, cu şase piloţi între performerii anului! Attila Gergely punctează pentru Arici Supermoto (FOTO)
Please follow and like us:

Federația Română de Motociclism nu a uitat de performeri nici în acest an afectat de pandemia de coronavirus.  Astfel, printre cei mai buni sportivi din 2020 s-a numărat și arădeanul Attila Gergely, clasat pe locul 1 în Cupa FRM la Supermoto 2020 – clasa SM Amatori, el concurând pentru Arici Supermoto. „Sezonul acesta a fost unul dintre cele mai grele. Nu m-am putut antrena şi totul s-a desfăşurat într-o perioadă foarte scurtă, iar aceasta s-a simţit şi în organizarea curselor. Mulţumesc pentru susţinere Mate Gavril si mulţumesc iubitei mele Uzun Gabriela”, spune Gergely.  Clubul Lion Racing Team Sebiş dă alţi sportivi în topul anului, precum Alin Bercea, vicecampion național ala Endurocross, clasa ATV PRO sau Olimpiu Căpățînă, locul trei în Campionatul Național la Endurocross, clasa ATV PRO. „În anul 2020 am participat la primul meu Campionat Național al României la Endurocross la categoria ATV Pro şi am reușit performanța de a termina printre primii trei concurenți. Pentru mine înseamnă foarte mult acest lucru pentru că am văzut la ce nivel mă aflu concurând cu unii dintre cei mai buni atv-işti din România. A fost o experiență excepțională! Mă simt foarte împlinit şi sper ca în 2021 să progresez şi mai mult de atât„, a spus acesta. Szekely Dezso Zsolt a ocupat locul 1 în Cupa Fedrației Române de Motociclism la Endurocross 2020, clasa ATV Hobby, şi el legitimat sub culorile clubului Lion Racing Team Sebiș:

Trei debutanţi, doi dintre ei campioni şi unul pe podium!

Pentru mine a fost un sezon minunat, am reuşit să câştig cupa din postura de debutant. Sunt fericit pentru această performanţă pe care însp nu o puteam face fără ajutorul Domnului, a părinţilor, a prietenilor şi mai ales al lui Moldovan Alin, doctorul ATV-urilor. Mă bucur că am reuşit să cunosc concurenţi noi şi sper să ne revedem sănătoşi în campionatul următor.” Alexandru George Tudur a ocupat locul 1 la Cupa Federației Române de Motociclism la Endurocross 2020, clasa Hobby, tot pentru clubul Lion Racing Team Sebiș: „Anul 2020 a fost un an foarte interesant și plin de provocări. Cu toate că sezonul competițional a părut unul fără speranță din cauza pandemiei, am reușit să particip la câteva curse chiar foarte frumoase. Sper ca 2021 să fie un an mai bun, planul meu fiind să mă antrenez cât mai mult pentru a putea trece la următoarea clasă. Vreau să le mulțumesc în primul rând părinților pentru că au fost alături de mine, în special tatălui meu pentru că m-a susținut la fiecare cursă, prietenilor care m-au sprijinit și sponsorilor. Mulțumesc FmRacing.ro! Succes tuturor sportivilor pentru 2021!” Avram Florin Marius este vicecampion național la Endurocross 2020, clasa PRO, reprezentând clubul Lion Racing Team Sebiș:

A revenit spectaculos după şase fracturi în doi ani!

„În ultimii doi ani am avut şase fracturi și astfel am pierdut mult, dar m-am refăcut miraculos și în 2020 am luptat cât am putut. Să vedem ce ne rezervă 2021! Dacii iubeau lupta, nu victoria! Deci sunt aici pentru luptă, nu pentru trofeu!” Cosmin Bistrian (foto) este campion național la Endurocross 2020, clasa ATV PRO, legitimat fiind la Lion Racing Team Sebiș: „Anul 2020 a fost un an foarte bun pentru mine, deoarece am reuşit să câştig titlul de campion naţional la categoria ATV PRO chiar de la prima participare în această competiţie! Sunt foarte fericit şi sper că în 2021 o să repet această performanţă!” Declaraţiile şi fotografiile sunt preluate de pe pagina de facebook a Federaţiei Române de Motociclism conduse de arădeanul Cristian Mureşan. Un exemplu excelent pentru promovarea sportivilor şi până la urmă pentru respectul şi recunoştinţa faţă de campionii din motociclismul românesc.

 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.