News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

MARIN LUPAS A INVITAT SPECIALISTI SA VORBEASCA DESPRE CETATE IN CLM MARIN LUPAS A INVITAT SPECIALISTI SA VORBEASCA DESPRE CETATE IN CLM
Please follow and like us:
Pin Share

Consilierul municipal Marin Lupaş a participat ieri la o prezentare a experienţei trecerii Bastionului din Timişoara în circuitul civil, ca posibil model pentru cetatea Aradului. „Am ascultat ieri cu atenție povestea reabilitării Bastionului din Timișoara, cu provocările, dezamăgirile dar și beneficiile rezultate. Domnul arhitect Marius Miclăuș a surprins pozitiv cu devotamentul său pentru a face din acel monument istoric un spațiu public al participării și al vieții culturale. Din expunerea dânsului am constatat însă că în Arad suntem, din păcate, foarte departe de momentul în care ne-am putea bucura și noi de un asemenea loc. Nu numai din cauză că administrația actuală întârzie inexplicabil onorarea obligațiilor sale (în noiembrie 2015 au organizat licitație publică DOAR pentru PROIECTUL TEHNIC al reabilitării și construcției unei noi unități militare în Gai, NU și pentru EXECUȚIA lucrărilor de acolo), ci și din pricina termenului realist de punere în practică al visului multor arădeni – introducerea Cetății în circuitul public: dacă reabilitarea Bastionului Theresia a durat 7 ani (2003 – 2010), Cetatea Aradului care este de 10 ORI MAI MARE poate dura mai bine de 30 de ani! Marele păcat al administrației locale este trufia. Această atitudine de a nu asculta vocea și părerile altora, mai ales când ele vin dinspre profesioniști, a fost dăunătoare orașului nostru. Faptul că primarul crede că le știe pe toate, de la borduri și cultură la sport de performanță și macro-economie, ne-a adus de-a lungul ultimilor 12 ani într-un drum înfundat. Avem nevoie de deschidere fata de specialiști. De aceea am făcut o adresă municipalității și o invitație arhitectului Miclăuș de a veni în fața consilierilor municipali, când îi permite timpul lunile viitoare, într-un cadru public desigur, în care să prezinte efortul și pericolele la care ne înhămăm când vrem să introducem Cetatea în circuitul civil. Sunt multe lucruri care ne vor surprinde! De exemplu, în expunerile celor 3 arhitecți care au luat cuvântul la evenimentul organizat miercuri de către asociația CitiZenit, o poziție s-a tot repetat: dacă nu era armata în Cetate pentru a avea grijă de ea, aceasta cu siguranță s-ar fi distrus de-a lungul vremii. Când profesioniștii în domeniu ne îndeamnă la un lucru, ar fi bine măcar să le ascultăm părerile înainte de a lua o decizie”, a declarat Marin Lupaş.

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *