News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Ministerul Dezvoltării a alocat peste 140 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor din Arad Ministerul Dezvoltării a alocat peste 140 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor din Arad
Please follow and like us:
Pin Share

Judeţul Arad va beneficia de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), pentru refacerea infrastructurii rutiere.

Contractul de finanţare a fost semnat de către viceprim-ministrul Sevil Shhaideh şi vizează modernizarea DJ 709 km 0+800…30+700 Arad – Pâncota, precum şi reabilitarea DJ 792 C, km 0+000…21+000 şi 26+000…36+300. Prin proiect vor fi modernizaţi 61,09 km de drumuri judeţene conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), beneficiari fiind peste 200.000 de locuitori.

„Acesta este cel de-al doilea contract din categoria drumuri judeţene reabilitate şi modernizate cu finanţare prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională. Trebuie să investim în drumuri, pentru a le facilita locuitorilor accesul dintr-o localitate în alta, dar şi pentru a creşte siguranţa în trafic şi a reduce timpul de deplasare. Să nu uităm că fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o sursă de finanţare extrem importantă pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii în general, creşterea gradului de absorbţie constituind o prioritate absolută a Guvernului”, a menţionat doamna Shhaideh.

Durata de implementare a proiectului este de 82 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 141.775.607,47 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 137.861.077,16 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *