News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Claudia Boghicevici, transmite un mesaj de susţinere familiilor care au în îngrijire persoane cu sindromul Down.

Ministrul asigură părinţii care au copii cu sindromul Down că problemele lor se află în atenţia Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

„Persoanele care suferă de acest sindrom au nevoie de sprijinul şi încurajările noastre pentru ca, înconjuraţi de afecţiunea şi atenţia noastră, să poată învinge într-o luptă pe care o dau zi de zi, ceas de ceas.

Nevoile acestor copii sunt atât de speciale încât fără un devotament sincer al părinţilor, profesorilor, voluntarilor şi în acelaşi timp al instituţiilor responsabile de îngrijirea lor, este imposibil să reuşească.

Ca ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îi asigur de implicarea mea necondiţionată în această cauză, de dorinţa a le veni în ajutor şi îi încurajez sa meargă înainte cu acelaşi curaj şi optimism. Trebuie înţeles faptul că sindromul Down nu este o boală ci o condiţie genetică. De aceea, lansez un apel către întreaga societate de a trata cu maxima atenţie situaţia acestor copii, de a fi tolerantă şi receptivă la nevoile speciale pe care le au” a declarat Claudia Boghicevici.

Claudia Boghicevici a participat activ, ca deputat de Arad, la iniţiative prin care copiii cu sindromul Down au fost ajutaţi să beneficieze de sisteme de recuperare şi terapie, iar în calitate de ministru va continua preocuparea activă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora şi sprijinul pentru familiile lor.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *