News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Nu mai puțin de 14.000 de carnete de muncă își așteaptă titularii la ITM Arad Nu mai puțin de 14.000 de carnete de muncă își așteaptă titularii la ITM Arad
Please follow and like us:

Întrucât în preajma sărbătorilor de iarnă multe persoane care muncesc în străinătate revin în țară, readucem în atenția celor interesați, că la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad aproximativ 14.000 de carnete de muncă își așteaptă titularii.

„Subliniem și cu acest prilej, că deținerea carnetului de muncă este foarte importantă, întrucât cu acest document se poate proba vechimea în muncă, respectiv activitatea prestată de fostul angajat până la data de 31.12.2010, la societățile comerciale cu sediul social în județul Arad, care au luat ființă după anul 1990.

Prin urmare, așteptăm persoanele interesate (personal sau prin împuternicit), la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă, situat în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, de luni până joi în intervalul orar 8 – 16,30, respectiv în ziua de vineri între orele 8 – 14, pentru a intra în posesia carnetelor de muncă.

Reiterăm, că începând cu data de 01.01.2011, vechimea în muncă poate fi probată cu adeverința eliberată gratuit de către angajator, iar în situația în care, din motive justificate, angajatorul se află în imposibilitate de a elibera această adeverință, vechimea în muncă poate fi dovedită cu un extras din registrul general de evidență al salariaților, furnizat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia domiciliază solicitantul, tariful perceput fiind de 20 lei / document“, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

webeditor

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.