News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O nouã ediție FIDELIS cu dobânzi neimpozabile de pânã la 7,60% O nouã ediție FIDELIS cu dobânzi neimpozabile de pânã la 7,60%

Începând de astăzi, 14 aprilie, până marți, 21 aprilie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro.

Subscrierile se realizează prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori București.

În primele trei luni din 2026, investitorii au subscris peste 4 miliarde de lei (4.065.455.590 lei) în titlurile de stat FIDELIS, nivel care reflectă interesul ridicat pentru acest instrument de economisire și încrederea acordată de investitori.

FIDELIS aduce împreună responsabilitatea financiară și grija pentru ceilalți, oferind investitorilor posibilitatea de a-și proteja economiile în siguranță și, în același timp, de a contribui la binele comunității.

Beneficii pentru donatorii de sânge

Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu Rock FM și Morning Glory cu Răzvan Exarhu, recompensează solidaritatea și spiritul civic printr-o tranșă specială dedicată donatorilor de sânge. Aceștia pot investi în titluri de stat în lei cu scadență la 2 ani, beneficiind de o dobândă atractivă de 7,60%.

În plus, pentru a încuraja implicarea cât mai multor persoane, pragul minim de subscriere este redus de 10 ori, de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei.

De aceste condiții avantajoase pot beneficia persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2025, transformând astfel un gest de altruism într-o oportunitate de economisire sigură și responsabilă.

FIDELIS IV din 2026 care debutează astăzi, 14 aprilie, conține următoarele emisiuni:

În lei:

  • 6,60% – scadența la 2 ani;
  • 7,60% – scadența la 2 ani (tranșă specială pentru donatorii de sânge);
  • 7,10% – scadența la 4 ani;
  • 7,60% – scadența la 6 ani.

În euro:

  • 4,25% – scadența la 3 ani;
  • 5,25% – scadența la 5 ani;
  • 6,40% – scadența la 10 ani.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Avantajele investiției în Programul FIDELIS

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadență pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Titluri de stat și pe paginile instituțiilor partenere:

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *