News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

conf_psd_23.12.14

Conferinţa de presă de sfârşit de an organizată de cître PSD Arad a fost organizată de către cei doi deputaţi arădeni, Dorel Căprar şi Flavius Năduţa. Cei doi au trecut în revistă bilanţul anului care se va încheia peste câteva zile şi au dezvăluit planurile pentru anul viitor.

„Am avut cea mai mare creştere de voturi la nivel naţional la PSD Arad, comparativ cu anii 2008-2009. Dacă ne uităm la rezultatele la nivel de oraşe, municipii, judeţ, Aradul nu mai este nici în top zece, din punct de vedere al votului politic al PNL de astăzi“, a declarat Flavius Măduţa, deputat PSD.

„În ceea ce priveste investiţiile cuprinse în bugetul pe anul viitor, se află finalizarea tronsonul 2 al autostrăzii Arad- Nadlac şi bineînţeles finalizarea pasajului de lângă CET. Au fost foarte multe contestaţii pe aceste două subiecte. Guvernul Ponta a demonstrat că ştie să îşi facă treaba, a demonstrat că ceea ce a promis în campaniile electorale, chiar dacă am fost USL, reuşeşte să facă şi în acest moment fără foştii parteneri. Cred că la finalul mandatului Guvernului Ponta, care cu siguranţă va fi la sfarşitul anului 2016, toate promisiunile făcute vor fi îndeplinite, iar statistic va fi cea mai bună guvernare. Pasajul pe drumul Şiriei este în momentul de faţă, în procedura de reluare a licitaţiei, şi sperăm ca constructorul care va câştiga continuarea lucrării să îşi facă treaba în termenii contractuali, în care îi are impuşi. Banii au fost în bugetul pe anul acesta  si au fost realocaţi în bugetul pe anul viitor“, a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Deputatul Flavius Măduţa a afirmat că a avut discuţii cu conducerea CNADR pe tema pasajului de pe drumul Şiriei. „Avem promisiunea că până la 1 iunie procedura de licitaţie se va încheia şi câştigătorul va putea începe lucrul pe acest şantier” a conchis Flavius Măduţa.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *