News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ProVolei are un nou adversar, în Cupa României. Lovas este sportivul anului 2020 ProVolei are un nou adversar, în Cupa României. Lovas este sportivul anului 2020
Please follow and like us:

UVVG ProVolei are un nou adversar în primul tur al Cupei României. Conform tragerii inițiale, din luna august, divizionara secundă arădeană ar fi trebuit să întâlnească CS Câmpia Turzii, care s-a retras ulterior din prima ligă. Elevii lui Marius Mascovits vor întâlni, până la urmă, CSU Brașov. Partida va avea loc în data de 28 ianuarie 2021, la ora 17, la Cluj-Napoca. În cazul unei victorii cu „lanterna roșie” din Divizia A1, arădenii vor întâlni CS Unirea Dej, locul 5 din primul eșalon, în sferturi de finală. Confruntarea este programată pe 29 ianuarie, tot de la ora 17, la Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, liderul seriei de vest din Divizia A2 de volei masculin ar trebui să dispute în perioada 29-31 ianuarie primul turneu al returului în campionat, care s-ar suprapune cu Cupa României. Clubul arădean așteaptă să vadă cum vor soluționa cei de la Federaţie această suprapunere calendaristică a celor două întreceri. Altfel, la final de an, UVVG ProVolei Arad și-a desemnat sportivul anului 2020 din cadrul clubului, Lorand Lovas.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.