News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Dorel Popa, responsabil pentru zona de nord-est a judeţului Arad, alături de preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar şi vicepreşedinţii Flavius Măduţa şi Florin Tripa au participat la o serie de întâlniri cu organizaţiile locale ale PSD. „Am discutat cu organizaţiile locale despre strategia de pre-campanie electorală. În toate organizaţiile se lucrează la definitivarea listelor de candidaţi pentru alegerile locale. Sunt optimist, în urma acestor întâlniri, cu privire la rezultatele pe care le vom obţine. Vom propune electoratului oameni în care pot avea încredere, oameni competenţi şi cu probitate morală. De altfel, am constatat că aceasta este solicitarea electoratului pentru noi, cei din USL: să promovăm oameni de calitate, nu persoane mediocre sau compromise” a declarat Dorel Căprar, liderul PSD Arad. „Peste tot am observat că oamenii îşi doresc schimbarea, nu îi mai vor pe cei de la PDL şi aşteaptă o schimbare din partea USL. Le-am cerut colegilor noştri să vorbească cât mai mult cu oamenii, să le explice că orice vot dat pentru primarii PDL este implicit un vot dat pentru Băsescu, Boc, Udrea şi toţi ceilalţi. Personal, am multe conexiuni în această zonă a judeţului şi mă voi implica pentru a-i ajuta pe toţi candidaţii noştri, candidaţii USL, să obţină rezultatele pe care le dorim cu toţii” a spus Dorel Popa, responsabil din partea PSD Arad pentru zona de nord-est a judeţului.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *