Până la data de 10 octombrie 2019, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad – Serviciul Securitate şi Sănătate în Muncă vor desfăşura o acţiune de informare şi control pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă, în instituţiile de administraţie publică de pe raza judeţului Arad.
Obiectivul acţiunii îl constituie creşterea nivelului de respectare a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către autorităţi şi instituţii publice, clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a unor prevederi legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilirea de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea Inspecţiei Muncii, fiind motivată de evenimentele înregistrate în cadrul unităţilor administrativ teritoriale atât de către lucrătorii angajaţi cu contract individual de muncă cât şi în timpul prestării de activitate în folosul comunităţii de către beneficiarii Legii nr. 416 / 2001.
Evenimentele au fost generate cu precădere de executarea unor lucrări de către lucrători fără pregătire şi instruire corespunzătoare, fără ca aceştia să fie supravegheaţi de persoane competente, de lipsa echipamentelor de muncă, de neasigurarea măsurilor de protecţie a lucrătorilor sau folosirea lor la operaţii pentru care nu aveau aviz sau calificare necesară.
În acest context, inspectorii de muncă vor proceda la informarea angajatorilor asupra modului cum se respectă şi se aplică prevederile legislative din domeniul de competenţă, vor furniza totodată informaţii cu privire la mijloace de aplicare a acestor dispoziţii.
Această etapă va fi urmată de o alta, de verificare a respectării cerinţelor impuse de legislaţia din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, întrucât doar o conduită adecvată şi conformă cu legea asigură prevenirea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
No comments so far.
Be first to leave comment below.