News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Sprijin pentru creșterea incluziunii romilor în orașul Pecica Sprijin pentru creșterea incluziunii romilor în orașul Pecica
Please follow and like us:
Pin Share
A fost prezentat presei, de către primarul Petru Antal, împreună cu directoarea Erika Stark, de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, proiectul „Creșterea incluziunii și abilitării romilor în orașul Pecica”, derulat în cadrul Programului „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, apelul „Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”, runda a 2-a, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.
Împreună cu specialiști și cadre didactice, se oferi noi servicii care să vină în sprijinul membrilor comunității rome din orașul Pecica.
”Avem mulți tineri talentați și vrem să îi implicăm în viața culturală și sportivă, pentru a duce mai departe tradițiile comunității.
În cadrul proiectului se va construi un Centru de Zi (clădire multifuncțională) și un teren de sport, în curtea Școlii Primare nr. 1 din cartierul Cocota, clădire care va putea găzdui activități educative și de timp liber, după orele de curs” a declarat primarul orașului Pecica, Petru Antal.
”De asemenea, se va realiza o carte și un film documentar despre viața și tradițiile comunității rome din Pecica.
Consider că este un proiect benefic pentru întreaga comunitate pecicană, în care se vor implica mai multe segmente ale societății civile.
Promotorul de proiect este Orașul Pecica, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Asociația Culturală a Minorităților din Pecica, valoarea totală a proiectului fiind de 4.853.595,68 lei” a adăugat primarul Petru Antal.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *