News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Sute de săli de clasă din județul Arad vor fi dotate din fonduri europene Sute de săli de clasă din județul Arad vor fi dotate din fonduri europene
Please follow and like us:
Pin Share

Sute de săli de clasă din județul Arad vor fi dotate din fonduri europene, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat, astăzi, la Palatul Victoria, în prezența ministrului Educației, Ligia Deca, contracte pentru dotarea a 17 școli din județul Arad și a unui club sportiv.

„Evenimentul de astăzi marchează un moment istoric pentru sistemul de învățământ preuniversitar, fiind cea mai mare investiție de până acum în unităților de învățământ din România. În cadrul ceremoniei de la Palatul Victoria au fost semnate contracte de finanțare pentru dotarea a peste 5 600 de unități de învățământ preuniversitar și unități conexe din țară. Mă bucur că am reușit să atragem fonduri și pentru școlile arădene, fiindcă îmi doresc un învățământ de calitate, condiții bune, moderne pentru elevii și profesorii din județul nostru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În județul Arad vor fi dotate cu mobilier 161 de săli de clasă, zece laboratoare de științe din cadrul unităților de învățământ din care, 8 laboratoare multidisciplinare, unul de chimie și unul de biologie și se vor dota cu echipamente digitale 12 laboratoare de informatică, un laborator de informatică din rețeaua IPT (învățământ profesional și tehnic), 191 de săli de clasă și nouă laboratoare de științe din cadrul unităților de învățământ, din care 7 multidisciplinare, unul de chimie și unul de biologie. De asemenea,  se vor achiziționa echipamente pentru dotarea unui atelier de practică (mecanică) la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad cu materiale și echipamente de specialitate și se vor dota cu mobilier, echipamente digitale, materiale didactice, echipamente sportive 31 de cabinete școlare, din care 10 cabinete școlare, 9 de asistență psihopedagogică, 12 săli de sport.

Valoarea totală eligibilă cu TVA a acestor investiții este de 10.236.447 lei.

Unitățile școlare arădene care vor fi dotate în cadrul programului sunt:

  1. Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă Arad
  2. Liceul Special „Sfânta Maria” Arad
  3. Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almaş
  4. Școala Gimnazială „Patrichie Popescu” Bata
  5. Liceul Teoretic Cermei
  6. Școala Gimnazială „Corneliu Micloși” Covăsânţ
  7. Școala Gimnazială Grăniceri
  8. Liceul „Ioan Buteanu” Gurahonț
  9. Liceul Tehnologic „Moga Voievod” Hălmagiu
  10. Școala Gimnazială Livada
  11. Școala Gimnazială Păuliş
  12. Școala Gimnazială „Sabin Drăgoi” Petriş
  13. Școala Gimnazială Pleşcuţa
  14. Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” Sâmbăteni
  15. Școala Primară „Sever Bocu” Șiştarovăţ
  16. Școala Gimnazială Vârfurile
  17. Școala Gimnazială „Tabazdi Karoly” Zerind
  18. Clubul Sportiv Școlar „Gloria” Arad

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *