News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Duminică, 14 noiembrie a.c,  jandarmii arădeni au desfăşurat, pe raza municipiului Arad, mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit şi în special a comercializării produselor supuse accizării.

În jurul orelor 20.30,  pe strada Predeal din Arad, un echipaj de jandarmerie i-a prins în flagrant pe N. Marius şi N. Ciprian, ambii în vârstâ de 31 de ani din Arad, care scoteau dintr-un autoturism mai multe bagaje, pe care le verificau amănunţit.

Jandarmii au trecut imediat la interceptarea şi legitimarea celor doi bărbaţi, iar în urma controlului bagajelor aflate asupra acestora şi a verificării autoturismului, au fost descoperite 1040 pachete de ţigări timbrate necorespunzător cu timbre de Serbia, pe care urmau să le comercializeze.

Jandarmii au confiscat ţigările şi le-au întocmit celor doi bărbaţi actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de ,,deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete” şi „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, prelucrarea, depozitarea, predarea, desfacerea, şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.

Valoarea celor 20800 fire de ţigarete confiscate de jandarmi şi prejudiciul adus statului se ridică la 16.500 lei.

Dosarele cu actele premergătoare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Read more