News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

FURT DIN SUPERMARKET

Local 25 februarie 2011 0

Miercuri, 23 februarie a.c., reprezentantul unui supermarket situat pe strada Banu Mărăcine din Arad, a sesizat telefonic dispecerul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad cu privire la faptul că un bărbat a sustras mai multe produse din magazin.

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului unde l-a prins în flagrant pe N. Mihai  din Şofronea, jud. Arad, care a sustras mai multe produse cosmetice, pe care le-a ascuns în buzunarele hainelor pe care le purta.

La controlul corporal preventiv efectuat de jandarmi, au fost găsite asupra bărbatului 5 deodorante „Adidas Ice”, în valoare totală de 88,50 lei. Produsele au fost restituite reprezentantului supermarketului, prejudiciul fiind recuperat integral.

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.

Dosarul cu actele premergătoare începerii urmăririi penale a fost înaintat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Read more