News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

EXAMENUL DE CAPACITATE 2016. PESTE 153.000 DE ELEVI INCEP PROBELE DE EVALUARE NATIONALA

În acest an, lucrările absolvenților de clasa a VIII-a vor fi corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cel în care s-a dat proba. Notele obţinute la examen sunt importante doar pentru elevii care vor să intre la licee bune. De reţinut: examenul de Capacitate nu se pică, indiferent de media obţinută

Astăzi are loc prima probă scrisă la Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII- a. Conform datelor Ministerului Educaţiei, la examen s-au înscris peste 153.522 de candidaţi în cele 4.809 de centre în care se va desfăşura Evaluarea Naţională. Marţi, 28 iunie, elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Proba scrisă la Matematică, ultima din cadrul acestui examen, se va desfăşura miercuri, 29 iunie. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 iulie, până la ora 16.00. Eventualele contestaţii pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20.00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie. „Pentru prima dată în procesul de evaluare a lucrărilor elaborate de candidații care susțin Evaluarea Națională, comisia națională de examen a decis ca acestea să fie corectate în centre zonale de evaluare din alte județe decât cele în care au avut loc probele”, precizează ministerul. „Decizia a fost luată pentru eliminarea oricăror posibilităţi de mituire a cadrelor didactice”, ne-a declarat un cadru didactic.

Sursa: evz.ro

Read more
BACALAUREAT 2016: MARTI INCEPE PROBA DE EVALUARE A COMPETENTELOR DIGITALE

BACALAUREAT 2016. Examenul de bacalaureat continuă, între 21-24 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor digitale, potrivit mediafax.ro.

BACALAUREAT 2016. Urmează proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, între 27 iunie și 1 iulie.

BACALAUREAT 2016. Probele scrise vor avea loc între 4-8 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 16 iulie.

BACALAUREAT 2016. În perioada 13-15 iunie a avut loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română.

BACALAUREAT 2016. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice anunţă că peste 81.000 de elevi au obţinut certificatul de utilizator experimentat în urma evaluării competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, în cadrul sesiunii iunie-iulie 2016 a examenului de Bacalureat.

BACALAUREAT 2016. La proba orală de Limba Română s-au încris anul acesta 116.197 de absolvenţi. 113.999 s-au prezentat la examen, iar 2.198 au absentat. 18 elevi au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă la examen.

 

Sursa: antena3.ro

Read more
REGULI NOI PENTRU TAXI-URILE DIN ROMANIA

Firmele de taxi trebuie să aibă manageri cu atestat, condiția minimă fiind absolvirea liceului.

Ministerul Transporturilor a elaborat normele privind pregătirea şi atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere.

Odată cu adoptatea hotărârii, firmele de taxi, care au mai mult de două mașini, trebuie să funcționeze cu un manager pentru gestionarea activității. În prezent, singurul atestat care se putea obține era pentru funcția de manager de transport care implica toate domeniile de transpot persoane intern și internațional. Odată cu aplicarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere, firmele de taxi trebuie să aibă manageri specializați.

Aceștia vor trebui să urmeze cursurile centrelor de pregătire și perfecționare profesională autorizate de Ministerul Transporturilor și apoi să participe la examenul pentru obţinerea certificatelui de competență profesională a managerului de transport în regim de taxi și închiriere, acesta având o valabilitate de 10 ani. Pentru obținerea certificatului, persoanele interesate vor avea de îndeplinit o serie de condiții printre care absolvirea liceului, cu sau fără diplomă de bacalaureat și să dețină certificatul de competență profesională pentru activitatea de transport rutier de persoane.

„Persoanele care vor să devină manageri în activitatea de taximetrie trebuie să aibă minim liceu. Anumiți patroni ai firmelor de taxi s-au supărat după ce am impus această regulă privind absolvirea liceului. Certificatul pentru funcția de manager de transport în regim de taxi este valabil doar pe teritoriul României”, ne-au declarat surse din domeniu.

Reguli și norme noi pentru firmele de taxi

Managerii sunt obligați să urmeze 60 de ore de curs în centrele de pregătire și perfecționare profesională autorizate. Programul de pregătire profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere include cursuri de drept civil, comercial, social, fiscal, gestionarea comercială și financiară a firmelor, precum și siguranța rutieră și securitatea transportului. Pot participa la examenul pentru obținerea certificatului de competență profesională a managerului de transport în regim de taxi și închiriere doar candidații care au absolvit cursul de pregătire profesională, în termen de maxim 12 luni de la data absolvirii. Certificatul se obţine în urma promovării de către candidați a unui examen, care constă dintr-o probă cu durata de 60 de minute, cuprinzând 60 de întrebări cu 4 variante de răspuns, din care una sau mai multe corecte. Pentru promovarea examenului, candidaţii trebuie să răspundă corect la cel puţin 70% din întrebări.

Certificatele de competență profesională a managerului de transport în regim de taxi și închiriere, sunt eliberate de către Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Rutieră Română.

Sursa: capital.ro

Read more
AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA LANSEAZA CAMPANIA DE RECRUTARE A PERSOANELOR CARE DORESC SA FACA PARTE DIN CORPUL EXPERTILOR ELECTORALI

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) lansează campania de recrutare a persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.

Procedura de admitere în Corpul experților electorali se va derula conform metodologiei aprobate de AEP prin Hotărârea nr. 11/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832/06.11.2015, care poate fi consultată pe site-ul Autorității la adresa de web http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2015/11/HOT–R–REA-AEP-Nr.-11-2015.pdf

Corpul experților electorali este o evidență permanentă a persoanelor care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și străinătate sau locțiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de AEP, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (8), art. 104 alin. (1) și (2), art. 118 alin. (3) și (4) și ale art. 120 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Poate face parte din Corpul experţilor electorali persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  • are cetăţenia română;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are drept de vot;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcţiei;
  • nu face parte dintr-un partid politic;
  • a absolvit cel puţin învăţământul general obligatoriu;
  • nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal.

Persoanele care au mai îndeplinit funcția de președinte al biroului electoral al secției de votare sau de locțiitor al acestuia și care solicită în scris să fie admise în Corpul experților electorali parcurg o procedură de avizare, realizată de Departamentul de organizare a proceselor electorale din cadrul AEP.

Admiterea în Corpul experților electorali se face prin examen pentru persoanele care:

  • nu au mai exercitat funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia;
  • persoanele care au fost excluse din Corpul experţilor electorali, sub condiţia ca excluderea să fi avut loc cu mai mult de 3 ani înaintea datei examenului;
  • persoanele care s-au retras din Corpul experţilor electorali, sub condiţia ca retragerea să fi avut loc cu mai mult de un an înaintea datei examenului.

Examenul de admitere are ca obiect evaluarea următoarelor competențe specifice:

  • cunoaşterea legislației în materia exercitării dreptului de vot şi a modului de aplicare a acesteia;
  • planificarea operațiunilor electorale din secția de votare;
  • consemnarea rezultatelor votării.

Potrivit Hotârii AEP nr. 11/2015, sunt două modalități de desfășurare a examenului de admitere:

  • examen scris, organizat într-un centru de examinare pus la dispoziție de către primar, prefect sau misiunea diplomatică, în condițiile legii, precum şi la sediile Autorităţii Electorale Permanente, ale filialelor şi birourilor acesteia;
  • examen în sistem online.

Precizăm că programarea online şi examenul în sistem online vor avea loc începând cu data de 1 ianuarie 2016.

 

Read more