News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CEA MAI SANATOASA METODA DE A CONSUMA USTUROIUL

Usturoiul este folosit de sute de ani pentru prevenirea bolilor cronice și tratarea răcelilor. Vezi ce se întâmplă când îl ții în gură timp de 30 de minute.

Usturoiul proaspăt este considerat un medicament foarte puternic, potrivit startinuk.com, și este folosit pentru tratarea bolilor vasculare și cardiace. Numeroase studii au arătat că acest ingredient natural este foarte eficient în scăderea tensiunii, colesterolului, tratarea bolii coronariene, prevenirea infarctului și aterosclerozei. Alte persoane îl folosesc pentru a preveni cancerul rectal, la colon, la sân sau la plămâni.

Usturoiul produce o substanță numită alicină, care reușește să lupte împotriva acestor afecțiuni și care produce mirosul înțepător. Sunt anumite procese prin care ustoriul este lăsat fără miros, însă în aceste condiții își pierde și din proprietăți. Include acest ingredient în rețetele tale, iar pe lângă savoare, vei obține și nutrienți importanți pentru organism.

Cum să beneficiezi de proprietățile usturoiului

Usturoiul poate fi tăiat în bucăți în salate, poate fi pisat sau adăugat în mâncare, însă alte persoane îl consumă ca pe bomboane. Chinezii, de exemplu, țin usturoiul în gură 30 de minute. Ei practică această metodă dimineață, după ce se trezesc, și susțin că rezultatele sunt incredibile.

Nutrienții sănătoși din usturoi ajung mai repede în organism prin salivă și curăță vasele de sânge. După cele 30 de minute trebuie să scuipi usturoiul și să te speli pe dinți. Dacă simți, în continuare, un miros neplăcut, mestecă o boabă de cafea sau o frunză de pătrunjel.

Acest mod de a consuma usturoiul are numeroase efecte benefice pentru organism. Îți curăță organismul de toxine, menține rinichii sănătoși, îți curăță pielea, îți întărește sistemul imunitar și tratează bronșita și infecțiile respiratorii. Iar dacă ești la dietă, trebuie să știi că atunci când ții usturoiul în gură fără să îl mesteci, îți controlezi și apetitul. Apelează la această metodă și dacă suferi de tuse cronică sau ai pietre la rinichi, pentru că te vei simți mult mai bine.

5 lucruri pe care nu le știi despre usturoi

China este cel mai mare producător de usturoi din lume, iar un studiu din 2012 a arătat că recolta dintr-un an se ridică la

aproximativ 20 de miliarde de kilograme.

Se spune că faraonii egipteni îi hrăneau pe cei care lucrau la construcția piramidelor cu usturoi, pentru a le da putere, iar într-un document medical egiptean apar 22 de utilizări medicale diferite ale acestei plante.

Usturoiul poate fi folosit pentru a face lipici. Sucul lipicios este folosit ca adeziv mai ales în lucrări pe bază de sticlă.

Fiind bogat în iod, usturoiul este foarte eficient în tratarea problemelor tiroidiene.

Nivelul ridicat de alicină din usturoi previne căderea părului. Specialiștii recomandă masarea scalpului cu ulei de usturoi.

Sursa: unica.ro

Read more
INGREDIENTUL CEL MAI PERICULOS PE CARE IL ADAUGI IN ORICE MANCARE

Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor corporale, joacă un rol important în transmiterea impulsurilor electrice către terminaţiile nervoase şi contribuie la absorbţia nutrienţilor în celule.

Excesul de sodiu face ca organismul să reţină prea multă apă, aşa încât creşte volumul fluidelor corporale. Mulţi specialişti consideră că sarea duce la hipertensiune arterială, care, la rândul ei, duce la boli coronariene şi accidente vasculare cerebrale. În mod normal, un adult poate să elimine excesul de sodiu prin urină, dar dacă nu are rinichi sănătoşi, sarea poate dăuna, potrivit doctorulzilei.ro.

Specialiştii recomandă să nu consumăm mai mult de şase grame de sare pe zi, adică puţin mai mult de o linguriţă. Dacă am reuşi să ne limităm la cantitatea indicată, am putea preveni câteva sute de mii de infarcturi şi accidente cerebrale pe an.

Sarea pe care o adăugam în mâncare nu depăşeşte 10-15% din consumul zilnic. Astfel, problema nu este în cele două-trei grame de sare, ci în cantităţile mari de sare care fac parte din compoziţia alimentelor procesate. Aproximativ 80% din sarea pe care o consumăm vine din alimentele procesate – mezeluri, conserve, pâine. Studiile au arătat că oamenii nu pot face diferenţa între un produs din carne bogat în sare şi unul mai sărac.

Sarea este adăugată în alimentele procesate şi pentru gust, dar şi pentru a ajuta la conservare. Adevărata problemă nu este sarea de masă, cea pe care o punem noi în mâncare, ci aditivii alimentari care se folosesc la producerea alimentelor procesate. Unii dintre aceştia conţin sodiu foarte mult. Chiar se estimează că 70% din sodiul pe care îl consumăm provine din alimentele procesate. Putem limita cantitatea consumată numai dacă evităm mâncarea procesată. Cei de la OMS estimează că, la nivel mondial, peste patru milioane de decese ar fi evitate, în fiecare an, dacă am învaţa să ne limităm la cele 5 grame de sare pe zi. Cei care nu fac asta riscă un atac vascular cerebral sau boli cardiovasculare grave.

Sursa:stiripesurse.ro

Read more