News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

INGREDIENTUL CEL MAI PERICULOS PE CARE IL ADAUGI IN ORICE MANCARE INGREDIENTUL CEL MAI PERICULOS PE CARE IL ADAUGI IN ORICE MANCARE
Please follow and like us:
Pin Share

Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor corporale, joacă un rol important în transmiterea impulsurilor electrice către terminaţiile nervoase şi contribuie la absorbţia nutrienţilor în celule.

Excesul de sodiu face ca organismul să reţină prea multă apă, aşa încât creşte volumul fluidelor corporale. Mulţi specialişti consideră că sarea duce la hipertensiune arterială, care, la rândul ei, duce la boli coronariene şi accidente vasculare cerebrale. În mod normal, un adult poate să elimine excesul de sodiu prin urină, dar dacă nu are rinichi sănătoşi, sarea poate dăuna, potrivit doctorulzilei.ro.

Specialiştii recomandă să nu consumăm mai mult de şase grame de sare pe zi, adică puţin mai mult de o linguriţă. Dacă am reuşi să ne limităm la cantitatea indicată, am putea preveni câteva sute de mii de infarcturi şi accidente cerebrale pe an.

Sarea pe care o adăugam în mâncare nu depăşeşte 10-15% din consumul zilnic. Astfel, problema nu este în cele două-trei grame de sare, ci în cantităţile mari de sare care fac parte din compoziţia alimentelor procesate. Aproximativ 80% din sarea pe care o consumăm vine din alimentele procesate – mezeluri, conserve, pâine. Studiile au arătat că oamenii nu pot face diferenţa între un produs din carne bogat în sare şi unul mai sărac.

Sarea este adăugată în alimentele procesate şi pentru gust, dar şi pentru a ajuta la conservare. Adevărata problemă nu este sarea de masă, cea pe care o punem noi în mâncare, ci aditivii alimentari care se folosesc la producerea alimentelor procesate. Unii dintre aceştia conţin sodiu foarte mult. Chiar se estimează că 70% din sodiul pe care îl consumăm provine din alimentele procesate. Putem limita cantitatea consumată numai dacă evităm mâncarea procesată. Cei de la OMS estimează că, la nivel mondial, peste patru milioane de decese ar fi evitate, în fiecare an, dacă am învaţa să ne limităm la cele 5 grame de sare pe zi. Cei care nu fac asta riscă un atac vascular cerebral sau boli cardiovasculare grave.

Sursa:stiripesurse.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *