News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

FOSTUL DIRECTOR GENERAL AL CFR, MIHAI NECOLAICIUC, AUDIAT LA DNA

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost chemat luni dimineaţă la DNA pentru a fi audiat de procurori, informează B1 TV.

Necolaiciuc a fost eliberat din închisoare anul trecut, după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani şi şase luni, primită în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro, adusă bugetului CFR.

La ora transmiterii acestei știri, nu există informații în privința dosarului în care Necolaiciuc a fost chemat la audieri.

Fostul director general al CFR a mai fost condamnat în prima instanță, la zece ani de închisoare,

Sursa: b1.ro

Read more
COMPANIILE ENERGETICE DE STAT PIERD ANUAL ZECI DE MILIOANE DE EURO

Producatorii de energie detinuti de stat pierd câteva zeci de milioane de euro în fiecare an din cauza unui alt tip de „baieți deștepți”, cei care exporta electricitate, a declarat avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, România, prin diverse companii, a ajuns sa importe energie scumpa și sa exporte energie în gol de sarcina, adica ieftina.

„În 2012, am decuplat «baieții deștepți» de la energia Hidroelectrica, denunțând contractele cu traderii de energie, pentru ca statul român, printr-o interpretare abuziva a unor func?ionari din cadrul ANRE, sa le puna pe tava acelorași baieți deștepți un monopol, și anume monopolul exportului de energie. În 2014 vorbim de un export de 8,7 TWh, iar în 2015 de un export de peste 10 TWh. Daca punem o diferența de 2-3 euro la aceasta energie exportata, rezulta ca în fiecare an producatorii de energie, fie vorbim de Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia sau de Hidroelectrica, au fost vaduviți de câteva zeci de milioane de euro în fiecare an, bani care în loc sa intre în buzunarele companiilor statului român, au intrat în aceleași buzunare, ale «baieților deștepți»: Energy Holding, Alpiq-urile, EFT, Renovatio etc”, a declarat Borza pentru Mediafax.

Hidroelectrica a dat în judecata Autoritatea Naționala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) din cauza acestei interpretari.

„Noi am dat în judecata ANRE din cauza acestei interpretari, care nu are niciun fundament legal, pentru ca, în viziunea birocraților de la ANRE, singura piața de energie la nivelul UE care asigura condiții de transparența și competitivitate este piața lui Victor Ionescu (șeful OPCOM, n.r.), de parca ar fi o piața de-a lui Victor Ionescu de la Obor. Nicaieri în textul Legii 123/2012 legiuitorul nu folosește sintagma OPCOM. Legiuitorul, într-adevar, instituie o obligație în sarcina tuturor producatorilor de energie de a oferta întreaga cantitate de energie în mod nediscriminatoriu, transparent și pe o piața concurențiala. Or, oricare din celelalte 27 de piețe de energie din cadrul UE asigura acele exigențe la care face referire textul de lege. Piața de energie din România, ca și BVB, sunt doua dintre cel mai puțin lichide burse din Europa, deci cu atât mai mult celelalte burse europene de energie asigura condiții mult mai bune producatorilor clasici de energie”, a aratat Borza.

Borza a menționat ca în prima instanța judecatorul a dat dreptate Hidroelectrica, apreciind ca interpretarea ANRE contravine atât Legii 123, cât și legislației europene la care România a aderat.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
PROBLEME IN SISTEMUL UNIVERSITAR: 3.000 DE CADRE DIDACTICE VOR FI DATE AFARA DE LA 1 OCTOMBRIE

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat luni, la Timişoara, că începând de la 1 octombrie aproape 3.000 de cadre didactice din învăţământul superior românesc vor fi obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obţinut titlul de doctor.

El a menţionat că la nivel naţional la începutul anului 2010 existau 66% cadre didactice cu titlu de doctor, iar la începutul anului 2015 erau 80 % cadre didactice titulare cu titlu de doctor şi 4.500 fără titlu de doctor.

‘Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reuşit să susţină tezele de doctorat în intervalul ianuarie-septembrie 2015, vor fi nevoiţi, conform legii, care nu este întotdeauna în coerenţă cu dorinţa de dezvoltare şi uneori nici cu logica, să părăsească sistemul. Şi este vorba despre aproape 3.000 de colegi’, a afirmat Câmpeanu.

Ministrul a subliniat faptul că în condiţiile în care se înregistrează o scădere a numărului de cadre didactice tinere din universităţi, de la 30% la nivel naţional în 2010, la 17% la începutul anului 2015, ‘ieşirea din sistem a acestor tineri colegi fără titlu de doctor va afecta şi mai mult proporţia cadrelor didactice tinere ce activează în învăţământul superior şi asta, în ultimă instanţă, dacă nu găsim soluţii, şi nu este uşor de găsit, va afecta dezvoltarea în ansamblu a învăţământului superior din România’.

‘Dar, începând cu ziua de 1 octombrie ne putem mândri cu un procent de 100% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, pentru că toţi cei care nu vor avea acest titlu vor părăsi sistemul. Dar oare la ce ne va folosi că avem 100% cadre didactice care deţin titlu de doctor’, a conchis ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
PRINTUL PAUL SI PRINTESA LIA AU FOST EXECUTATI SILIT

Reprezentanţii unui birou de executare silită au intrat, joi, cu spijinul jandarmilor, în locuinţa din sectorul 2 a prinţului Paul de România şi a prinţesei Lia, condamnaţi de o instanţă britanică să îi remită o datorie de 1,8 milioane de lire sterline unui cetăţean britanic, informeazăMediafax.

Executarea silită se face în baza unei decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în 16 iunie 2015.

Joi, executorul judecătoresc a mers la locuinţa prinţului Paul pentru a evalua bunurile astfel încât să se stabilească dacă acestea pot fi valorificate ca să poată fi recuperat prejudiciul.

Înalta Curte de Justiţie – Divizia Queen’s Bench a decis, la 2 iunie 2010, ca prinţul Paul de România şi prinţesa Lia a României să-i plătească lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline.

Decizia a fost luată în urma acţiunii în instanţă a lui Marco Houston, editorul publicaţiei Royalty Magazin , care a susţinut că i-a împrumutat pe prinţul Paul şi prinţesa Lia cu suma de 1,8 milioane de lire, pe care aceştia nu au mai înapoiat-o.

Pe 14 octombrie 2014, Tribunalul Bucure?ti a recunoscut decizia instanţei britanice şi a încuviinţat executarea acesteia pe teritoriul României. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut în 16 iunie 2015 decizia Tribunalului, dând o decizie definitivă în sensul punerii în executare a hotărârii Curţii britanice.

Prinţul Paul a susţinut, într-un comunicat transmis prin biroul său de presă, că nu are cunoştinţă despre procesul de la Londra, unde nu ar fi fost citat.

El a mai afirmat că Marco Houston este cel care îi datorează suma de 2.018.568 de lire sterline, în baza unui contract de împrumut autentificat de notarul public John Bower din Londra, în data de 8 octombrie 2007 şi garantat cu o ipotecă instituită asupra unui imobil al lui Houston din Londra.

Sursa: antena3.ro

Read more