News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ELEVII OLIMPICI CARE IAU PREMII VOR PRIMI MAI MULTI BANI

Guvernul a decis să mărească sumele pe care le acordă ca premiere elevilor care obţin medalii la olimpiade şi concursurile şcolare.

De asemenea, vor creşte şi stimulentele financiare pentru unităţile şcolare de unde provin aceşti elevi, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Cabinetului Cioloş, Liviu Iolu. „Printr-o hotărâre a Guvernului se acordă premii mai mari pentru stimularea performanţei şcolare înalte. Aşadar, elevii din învăţământul preuniversitar care obţin premii şi distincţii la competiţiile şcolare, precum şi unităţile şcolare de provenienţă ale elevilor vor beneficia din acest an de stimulente financiare mai mari pentru performanţele lor. Astfel, pentru performanţele obţinute la etapa naţională se majorează cu aproximativ 25% premiile individuale şi cu aproximativ 50% premiile pe echipe. Măsurile aprobate vizează recunoaşterea şi stimularea înal tei performanţe obţinute de elevi în cadrul diferitelor competiţii şi se înscriu pe linia programelor Ministerului Educaţiei”, a spus Liviu Iolu. „La etapa naţională, de exemplu, premiul I va fi de 150 de lei, premiul al II-lea – 115 lei. La etapa internaţională, categoria I desfăşurată la nivel mondial, medalia de aur, cu punctaj absolut, se premiază cu 12.550 de lei”, a afirmat Iolu.

Sursa: evz.ro

Read more
ORASUL BULGARESC CARE A INTERZIS PURTAREA VALULUI ISLAMIC IN PUBLIC

Acesta este primul oraş din Bulgaria care a luat astfel de măsuri.

Oraşul bulgăresc Pazardjik – locuit de un număr mare de romi adepţi ai unei forme ultraconservatoare a islamului – a interzis purtarea vălului islamic în locuri publice

Consiliul municipal din Pazardjik a adoptat interdicţia privind purtarea vălului în clădiri administrative, şcoli, magazine şi pe stradă.

Consiliul a decis că hijabul împiedică identificarea femeilor. Amenzi care pornesc de la 300 de leva (în jur de 150 de euro) vor fi aplicate pentru prima încălcare a prevederii, urmând ca, în cazul repetării acesteia, amenda să fie de 1.000 de leva (circa 500 de euro).

Comunitatea musulmană din Bulgaria formează 13% din populaţia de 7,4 milioane de persoane. Femeile musulmane din Bulgaria poartă un batic tradiţional pentru a-şi acoperi părul, însă în ultima vreme, femeile rome din Pazardjik au început să poarte burka. Minoritatea romă musulmană din Pazardjik este adepta Wahhabismului – o formă fundamentalistă a Islamului originară din Arabia Saudită, care este acuzată că a inspirat Statul Islamic

13 lideri spirituali ai comunităţii din Pazardjik sunt în prezent daţi în judecată pentru predicarea ideologiei extremiste şi pentru că ajută oamenii să se alăture Statului Islamic. Imamul autoproclamat Ahmed Moussa Ahmed a fost condamnat la doi ani de închisoare în 2015, pentru declanşarea urii pe motive religioase.

Partidul Frontul Patriotic, din coaliţia de guvernământ, a propus recent o interdicţie privind purtarea vălului islamic în Bulgaria, cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.500 de leva (100 şi 750 de euro). Proiectul de lege, care urmează să fie votat, prevede şi pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani şi amenzi de până la 5.000 de leva (2.500 de euro) pentru persoanele care îndeamnă la purtarea hijabului. Recent, Franţa şi Belgia au interzis purtarea vălului islamic în public.

 

Sursa: descopera.ro

Read more
INDUSTRIA AGROALIMENTARA : O SCADERE A PRETULUI LA RAFT CU 5 % AR FI DE BUN SIMT, O TAXA UNICA SI REALA LA RAFT AR FI IDEALA

Industria agroalimentară din România consideră că o scădere a prețului la raft cu 5% ar fi de „bun simț”, după o eventuală reducere sau eliminare a taxelor impuse de retaileri producătorilor români, varianta ideală fiind perceperea unei taxe unice și reale pentru listarea în marile lanțuri de magazine.

„Taxe de deschidere magazin, taxe notariale, taxe de așezare la raft, taxe de publicitate, de apariție în acele pliante… toate lucrurile astea nu fac altceva decât, pe de o parte, pentru produsele românești din industria agroalimentară românească, să fie un preț la raft mai mare comparativ cu marca proprie a magazinului. (…) Dacă ar fi eliminate aceste taxe, s-ar constata de fapt o așezare a principiilor normale de comerț între vânzător și cumpărător. Noi, cei din industria agroalimentară românească, estimăm că prețul la raft va scădea nu foarte mult, pentru că plaja în care adaosul comercial al supermarketului, de la 5,5 lei până la 12 lei, de exemplu, va trebui să scadă nemaiexistând acel instrument de refacturare, acele prestări de servicii care de fapt nu au nicio legătură cu actul de comerț în sine. O scădere de 5% a prețului la raft ar fi de bun simț”, a declarat, joi, președintele Federației Naționale Pro Agro, Emil Dumitru.

Totodată, Asociația Română a Cărnii (ARC) sprijină campania de reducere a taxelor de raft, însă ea trebuie privită doar ca un parteneriat între producători și marile lanțuri de magazine.

„Campania de reducere a taxelor de raft este binevenită, dar trebuie privită ca un parteneriat bine construit pe baze reale între producători și marile lanțuri de magazine. Noi trebui să fim parteneri cu toți jucătorii de pe piața din România atât în relația dintre producători, cât și cu marile lanțuri de magazine”, a spus directorul executiv al ARC, Vladimir Mănăstireanu.

În acest context, se dorește perceperea unei taxe unitare pentru listarea în marile lanțuri de magazine, dar care să nu includă toate taxele actuale.

„Absolut toți producătorii români vor să se listeze în marile lanțuri de magazine, pentru că sunt volume mari de vânzări și o marjă de profit vine din acest tip de comerț. Pe lângă comerțul tradițional, acesta poate să reprezinte și peste 50% din cifra de afaceri a unui producător, însă trebuie să recunoaștem că există taxe foarte mari practicate de magazine și ele trebuie să fie reale, atât din punct de vedere al celor care cumpără marfa din raft, cât și al producătorului. Suntem de acord cu perceperea unei taxe unitare pentru listare, dar nu exagerată, pentru că până la urmă diferența de calitate, de produs și de marcă o face cumpărătorul. Ideal ar fi o taxă unică, reală, dar există pericolul ca ea să includă toate taxele actuale care se percepeau la încheierea unui contract. Sunt de acord că numai dialogul și statul la masa tratativelor între producători și supermarketuri pot duce la o soluție convenabilă ambelor părți”, a mai spus Mănăstireanu.

Publicația „Revista cărnii’ a organizat, joi, Congresul Industria Cărnii, un eveniment la care au fost invitați reprezentanți guvernamentali, ai organizațiilor din industria cărnii și producătorilor din domeniu.

Congresul a beneficiat de o tematică variată și realistă, axată în special pe vulnerabilitățile și oportunitățile sectorului cărnii din România, accentul fiind pus pe măsurile necesare a fi luate pentru protejarea producătorilor români din domeniul cărnii, constituirea unui grup de lucru comun (organizații profesionale — MADR) în vederea sprijinirii producătorilor și procesatorilor autohtoni.

Sursa: agerpres.ro

Read more
PRODUCATORII DE LAPTE SOLICITA GUVERNULUI O SUBVENTIE DE 50 DE BANI PE LITRU PENTRU A DEPASI CRIZA IN CARE SE AFLA

Producătorii de lapte din România solicită Executivului o subvenție de aproximativ 50 de bani pe litrul de lapte pentru a putea traversa criza cu care sectorul se confruntă, având în vedere că în celelalte țări europene producătorii primesc astfel de subvenții.

„Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, o subvenție de 0,5 lei pe litrul de lapte conform ar fi un sprijin pentru ferme, până când condițiile de piață se vor schimba. A existat o subvenție de 0,3 lei pe litru, în perioada 2007 — 2010, fapt care ne-a ajutat să progresăm”, a declarat, luni, Nicușor Șerban, președintele Asociației Crescătorilor de Vaci, Holstein RO.

Potrivit acestuia, prețurile primite de fermieri pe lapte la poarta fabricii sunt foarte mici și duc la închiderea fermelor.

„Avem producții similare cu fermele din Vest, producem la costuri similare, dar ei pot să vândă în România mai ieftin laptele decât noi — și mai au și costuri de transport”, a spus Șerban.

El a adăugat că, în majoritatea țărilor din Europa, pe fondul crizei laptelui generată de scăderea consumului, s-au luat măsuri de sprijin pentru fermieri. „În România nu s-a înțeles că, dacă nu se intervine repede, riscăm ca, după câțiva ani, să nu se mai consume lapte și produse din lapte decât din afara României”, a adăugat Nicușor Șerban.

Acesta a atras atenția asupra faptului că, în ultima perioadă, la poarta fermei prețul a scăzut cu 30% — 40%, însă la raft prețurile nu au coborât nici în urma reducerii TVA.

„Distribuția profitului pe lanțul de distribuție nu este tocmai corectă”, a adăugat fermierul citat.

În această perioadă, laptele la poarta fermei este plătit, în funcție de cantitatea livrată, cu o sumă între 0,7 și 1,25 lei pe litru, mai spune reprezentantul Holstein RO.

La rândul său, președintele Pro Agro, Emil Dumitru, a arătat că și datele Comisiei Europene indică faptul că prețul de achiziție la poarta fermei este foarte mic în România.

„Vrem să atragem atenția autorităților, ministrului Agriculturii, că este o criză a laptelui și ar trebui să se ia măsuri pentru a se subvenționa pierderile de venit, având în vedere că și alte state au adoptat scheme de sprijin pentru fermieri”, a subliniat Dumitru.

Producătorii de lapte mai spun că, în cazul în care autoritățile nu iau măsurile necesare, vor organiza proteste în stradă.

Sursa: agerpres.ro

Read more
ASTRONOMII AU DESCOPERIT O NOUA MODALITATE DE STUDIERE A STELELOR

Astronomii au anunţat că au descoperit o nouă modalitate pentru a studia aştrii aflaţi la mare depărtare, metodă care ar putea ajuta la depistarea de planete care ar putea susţine viaţa.

Oamenii de ştiinţă afirmă că prin studierea variaţiilor strălucirii stelelor, vor fi în stare să efectueze măsuri mai precise în privinţa gravitaţiei de pe suprafaţa planetelor.

Astfel se va putea determina masa şi dimensiunea planetei studiate şi dacă există alte stele care se învârt în jur.

Tehnica actuală pentru măsurarea gravitaţiei de pe suprafaţa planetelor funcţionează doar pentru aştrii apropiaţi Pământului.

Sursa: descopera.ro

Read more
CUTREMUR PE PIATA ASIGURARILOR. SE REFACE MODUL DE CALCUL AL RCA

ASF a avertizat asigurătorii că, în cadrul controalelor care au loc luna aceasta, se va urmări dacă au fost remediate deficienţele, în caz contrar urmând să fie sesizat Consiliul Concurenţei
Consiliul ASF a aprobat modificarea Normei nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin eliminarea prevederii conform căreia tarifele de primă pot conţine reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10%, scrie curierulnational.ro.

Problemele identificate de Autoritatea de Supraveghere Financiară la asigurătorii care operează în piaţa asigurărilor auto a determinat instituţia să ia o serie de măsuri, cerându-le acestora să refacă modul de calcul al poliţei RCA şi avertizându-i că, în cadrul controalelor care au loc luna aceasta, se va urmări dacă au fost remediate deficienţele, în caz contrar urmând să fie sesizat Consiliul Concurenţei.

„În urma notificărilor primite de la asigurători privind schimbarea tarifelor de primă au fost identificate probleme în ceea ce priveşte corectitudinea calculului actuarial ce a stat la baza stabilirii nivelului acestor prime, astfel încât a fost solicitată, în anumite cazuri, refacerea acestor calcule. În cadrul controalelor care se desfăşoară la asi­gurători pe parcursul lunii decembrie va fi urmărit modul de calcul al primelor RCA şi, în cazul în care se vor constata încălcări ale prevederilor legislaţiei aplicabile, ASF îşi rezervă dreptul de a sesiza şi Consiliul Concurenţei”, a informat ieri ASF, precizând că modificarea Normei nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin eliminarea prevederii conform căreia tarifele de primă pot conţine reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10% a fost deja aprobată de Consiliul ASF.

La începutul acestei luni, Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţa că va demara, din această lună, o serie de verificări la asigurători pentru a verifica motivele care au dus la creşterea RCA faţă de perioadele precedente.

Sursa: antena3.ro

Read more
CHIMICALELE DIN E-CIGARETTE POT CAUZA BOALA „PLAMANILOR-POPCORN”
La începutul anilor 2000, expunerea prin inhalare la compusul chimic-diacetil din produsele alimentare a devenit asociat cu o boală gravă care a ajuns să fie numită boala „plămânilor-popcorn”. Muncitorii care lucrau la o instalaţie cu microunde de prelucrare a popcornului au fost expuşi la praf şi particule vizibile, precum vapori cu miros puternic de unt. Acest miros apărea atunci când uleiul, sarea şi aromele se amestecau în rezervoare mari, încălzite.
Mulţi dintre aceşti muncitori au dezvoltat o boală respiratorie care seamănă cu bronşita obliterantă. Simptomele includ tuse, astm şi dificultăţi de respiraţie. Aceasta poate duce la pierderea ireversibilă a funcţiei pulmonare, ce poate deveni atât de severă încât numai un transplant ar putea servi drept  tratament.
În ciuda popularităţii E-Cigaretelor, aproximativ 3 miliarde de dolari au fost cheltuiţi în 2013, numai în SUA, pentru cercetarea substanţelor chimice aromatizante folosite în lichidul ţigărilor electronice.
Acum, cercetările chimicalelor din ţigările electronice sunt conduse de Joseph Harvard Allen. Echipa de la Harvard analizează fluxul de aer evacuat din 51 de tipuri de ţigări electronice aromate. Pe lângă diacetil ( un produs secundar al fermentaţiei. Diacetilul apare în mod natural în băuturile alcoolice şi se adaugă la unele produsele alimentare pentru a le conferi un gust untos), echipa a studiat şi 2,3-pentandionă şi acetoină. Toate cele trei substanţe chimice se găsesc în arome precum: unt, caramel, pina colada şi căpşuni.
Echipa a constatat că cel puţin unul dintre cei trei produşi chimici aromatizanţi se găsesc în 47 din cele 51 de arome testate. Diacetilul a fost detectat în 39 de arome, în timp ce 2,3-pentandionă şi acetoină au fost detectate în 23 şi 46 de arome.
Din cauza asocierii diacetilului cu bolile respiratorii grave, echipa de cercetători recomandă „măsuri urgente” de evaluare a efectelor acestor chimice în condiţiile de expunere la scară largă, prin intermediul  aromelor pentru E-cigarette. În lume, există în acest moment peste 70.000 de sortimente de lichid aromat pentru ţigări electronice.
Sursa: descopera.ro
Foto: descopera.ro
Read more
COMERT ILICIT CU PRODUSE ACCIZABILE , DEPISTAT DE JANDARMI

Marți, 22 septembrie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine publică, a depistat, pe o stradă în apropierea Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, o persoană care oferea trecătorilor, spre comercializare ambulantă, pachete cu țigări.

Jandarmii au legitimat persoana, în vederea stabilirii identității. La verificări, a rezultat că aceasta se numește Nicolae B., are vârsta de 27 de ani și are domiciliul în municipiul Arad.

La controlul efectuat, asupra persoanei au fost găsite, într-o sacoșă din material plastic, 60 pachete cu țigări netimbrate, de diferite mărci.

Jandarmii au luat măsura ridicării pachetelor cu țigări, în vederea confiscării și predării lor Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.

Read more