News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

MARIUS COPIL SI BLAZ ROLA DESCHID MECIUL DE CUPA DAVIS DINTRE ECHIPELE ROMANIEI SI SLOVENIEI

Tenismanul Marius Copil (202 ATP) îl va înfrunta pe Blaz Rola (160 ATP) în primul meci de simplu al întâlnirii de Cupa Davis dintre echipele României și Sloveniei, vineri, de la ora 14,00, potrivit tragerii la sorți efectuate joi la Palatul administrativ al municipiului Arad.

Întâlnirea cu Slovenia din primul tur al Grupei I, Zona Europa-Africa a Cupei Davis, va fi găzduită de Sala Sporturilor Victoria din Arad.

Al doilea meci de simplu de vineri îi va opune pe Adrian Ungur (193 ATP) și pe Grega Zemlja (181 ATP).

Sâmbătă va avea loc meciul de dublu, în care pentru România vor juca Horia Tecău (3 ATP la dublu) și Florin Mergea (11 ATP), iar pentru oaspeți Tomislav Ternar (fără clasament la dublu) și Aljaz Radinski (1.337 ATP la dublu).

Duminică sunt programate ultimele două meciuri de simplu, Ungur — Rola, de la 14,00, și Copil — Zemlja.

La întâlnirile directe, Marius Copil l-a înfruntat de două ori la Grega Zemlja, slovenul câștigând ambele partide din 2010, în calificări la Washington, cu 6-4, 7-6 (4), și în calificări la Viena, cu 4-6, 6-4, 6-3. În rest, vor fi confruntări în premieră.

Sursa: agerpres.ro

Read more
Roland Nagy: ”Ne gândim doar la victorii”

Înfrângerea UTA-ei în amicalul cu Szeged 2011, scor 2-3, a scos în evidenţă destule lacune în defensiva arădeană, fapt remarcat şi de antrenorul Roland Nagy, care a tras concluziile: „Un meci cu două reprize bune, în special a doua, din punct de vedere al jocului și ocaziilor. Am avut avantaj, am ratat mult, dar am luat trei goluri, aici e o problemă. Suferim pe margini, mă interesează să nu mai primim așa ușor goluri și ca, din multele ocazii pe care le avem, să înscriem mai mult, să avem sânge rece în fața porții. E o înfrângere, trebuie să ne trezim și să ne gândim doar la victorii. Am avut 2-1, apoi parcă am acceptat această înfrângere, chiar dacă au fost și greșeli de arbitraj. Important e să scoatem ce e pozitiv din acest joc și să ne îndreptăm încet-încet spre jocurile oficiale.

Dan Ţapoş, noul antrenor cu portarii

Altfel, începând de astăzi, Dan Țapoș devine noul antrenor cu portarii. UTA se desparte de Sebastian Huțan (cel care a îndeplinit acest rol începând din vara lui 2013), din motive de ordin personal ale acestuia. Dan Țapoș a apărat la UTA, Motorul Arad sau West Petrom Pecica. Cea mai mare parte a activității de antrenor al goalkeeperilor se leagă tot de UTA, unde a activat un deceniu. Printre altele, de numele său se leagă ascensiunea lui Cristi Bălgrădean. Pe lângă gruparea roș-albă, Țapoș a mai antrenat la Atletico sau Național Sebiș. (livearad.ro)

Read more