News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

GUVERNUL LE VA DA ROMANILOR LOCUINTE SOCIALE

Conform documentului intitulat \’Pachet integrat pentru combaterea sărăciei\’, Guvernul intenţionează să implementeze programe anti-sărăcie specifice pe vârstă, de la asigurarea de ecografii şi screening medical la naştere, supliment social pentru vaccinări, şcoala – motor de incluziune în zonele defavorizate, măsuri active de ocupare, până la bunicii comunităţii.

Pachetul integrat va mai cuprinde programe de prevenire a părăsirii copiilor în unităţile sanitare, creşe comunitare în oraşe şi plata îngrijitorilor în mediul rural, un program naţional după modelul ‘Caravane medicale la sate’.
De asemenea, acest pachet include şi monitorizarea aplicării legii ‘Fiecare copil la grădiniţă’, copii sănătoşi la grădiniţă (analize, vitamine, igienă, fructe), programele naţionale ‘Şcoală după şcoală’, ‘A doua şansă’ , ‘Învăţători pentru România’, granturi pentru şcolile din zonele defavorizate, şcoli accesibile copiilor, prevenirea abandonului şcolar prin sport.
Alte programe se referă la revigorarea învăţământului profesional şi tehnic, la tinerii care nu au loc de muncă, dar şi la antreprenoriat rural, urban, social.

Pentru persoanele trecute de 65 de ani, Guvernul intenţionează să implementeze programe ca ‘Bunicii comunităţii’ – implicarea vârstnicilor în programe de îngrijire a copiilor, centre comunitare multi-funcţionale, garanţii pentru angajaţii vârstnici, finanţarea îngrijirii la domiciliu a acestor persoane.
Măsurile integrate pentru familie cuprind locuinţe sociale, granturi pentru îmbunătăţirea acestor locuinţe, pachet de stimulare pentru zilieri, garantare microcredite – dobânzi mai mici pentru antreprenorii din medii defavorizate, reducerea violenţei domestice, echipă comunitară de intervenţie integrată, prevenirea separării copilului de familie, cantine sociale, alfabetizarea digitală a persoanelor din comunităţile marginalizate.

Sursa: capital.ro

Read more
INS: RATA SOMAJULUI IN ROMANIA A SCAZUT IN T3 PANA LA 6,5%

Rata șomajului s-a situat, în trimestrul III din acest an, la 6,5%, în scădere 0,2 puncte procentuale față de perioada anterioară, în timp ce rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,2%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți.

Conform statisticii, în intervalul analizat, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,8%, la o distanță de 2,2 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

În același timp, populația activă a României era, în T3 din 2015, de 9,37 milioane de persoane, din care 8,757 milioane de persoane erau ocupate și 613.000 persoane erau șomeri.

La general, rata șomajului în România a fost, în perioada iulie-septembrie, de 6,5%, în scădere față de trimestrul anterior (6,7%), iar rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a atins nivelul cel mai ridicat, respectiv 19,9%. Pe de altă parte, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 26,7%.

Potrivit INS, în al treilea trimestru din acest an, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,2%, în creștere față de trimestrul anterior (1,2 puncte procentuale). Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (71,6%, față de 54,6% pentru femei) și pentru persoanele rezidente din mediul rural (64,1% față de 62,5% în mediul urban).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,1 puncte procentuale (7% pentru bărbați față de 5,9% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 0,3 puncte procentuale (6,7% pentru mediul urban, față de 6,4% pentru mediul rural).

Sursa: agerpres.ro

Foto: agerpres.ro

Read more
KFC, PIZZA HUT SI PIZZA HUT DELIVERY AU STRANS SUMA RECORD DE 80.000 DE EURO PENTRU PROGRAMUL WORLD VISION „VREAU IN CLASA A NOUA”

Bucureşti, 02 decembrie 2015 KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery România vor dona suma record de 80.000 de euro către organizația World Vision România, în urma campaniei de strângere de fonduri „Vreau în clasa a noua” desfășurate în luna octombrie. Pentru cea de-a opta ediție, Pizza Hut Delivery s-a alăturat campaniei oferind clienților posibilitatea să doneze în locații odată cu ridicarea comenzilor. Cele trei companii susțin programul World Vision atât prin strângerea de fonduri în restaurantele proprii, cât și în calitate de sponsor.

Campania din acest an și-a propus să susțină cel puțin 75 de copii cu o situație materială precară din zona rurală, din județele Dolj, Ialomița, Vâlcea, Cluj, Iași și Vaslui, selectați în program de organizația World Vison România pentru a-și continua studiile liceale. Datorită rezultatelor peste așteptări, 120 de copii vor merge la liceu pentru încă un an.

Rolul educației este esențial atât pentru dezvoltarea personală a fiecărui copil, dar și pentru progresul societății românești. De-a lungul timpului ne-am dat seama că din mediul rural provin copii cu multă inițiativă, care vor să își depășească starea materială și să își îmbunătățească viitorul. Identificând potențialul lor, ne dorim să îi susținem și să îi ajutăm să ajungă acolo unde merită și își doresc. În ultimii opt ani am ajutat peste 800 de copii să meargă la liceu, iar pentru această performanță le mulțumim în primul rând clienților care sunt alături de noi în fiecare an și angajaților KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery pentru implicarea constantă în campanie. De asemenea, apreciem foarte mult sprijinul lui Dani Oțil, ambasadorul campaniei în ultimii trei ani”, declară Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery România.

În cei 25 de ani de activitate în România, știm că educația este singura șansă de a ieși din cercul vicios al sărăciei pentru mii copii din mediul rural. Programul “Vreau în clasa a 9-a” este unul din modurile în care am ales să ne implicăm ca să schimbăm viitorul acestor copii.
Suntem onorați că parteneriatul dintre World Vision România și KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery a ajuns la a opta ediție și că în fiecare an ni se alatură din ce în ce mai mulți susținători. Suma record strânsă în campania din 2015 ne va permite să ajutăm peste 100 de copii din mediul rural să își continue liceul și să-și împlinească astfel potențialul. Mulțumim partenerilor noștri și tuturor celor care au contribuit cu câte un leu, donând astfel ani de liceu copiilor din satele românești”, declară Cristina Moșteanu, Director Marketing World Vision România.

Campania s-a desfășurat pe parcursul lunii octombrie, perioadă în care urnele “Vreau în clasa a noua” au fost amplasate în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery din țară, pentru oricine și-a dorit să contribuie cu orice sumă și fără a fi nevoit să achiziționeze produse.

Dani Oțil s-a alăturat și anul acesta campaniei „Vreau în clasa a noua”. Susținând cu mult interes cauza, el a vizitat copiii înscriși în program din județul Dolj și le-a vorbit despre importanța educației pentru a-și asigura un viitor mai bun.

De asemenea, peste 20 de jurnaliști și bloggeri au susținut campania din acest an cu articole dedicate copiilor din program, sub hashtag-ul #anideliceu. Textele au fost adunate într-un proiect editorial special, intitulat “Revista Liceului”, publicație care va fi tipărită și trimisă tuturor celor 195 de copii înscriși în programul World Vision în acest an.

Copiii din program sunt selectaţi în funcţie de situaţia financiară a familiei din care provin, de rezultatele şcolare şi de dorinţa lor de a merge la şcoală. În timpul liceului, aceştia beneficiază de un sprijin lunar în valoare de 250 de lei care le acoperă cheltuielile necesare pentru școală și le oferă acces la activități educative și de socializare, o tabără de vară, consiliere individuală, sprijin în vederea integrării în noul mediu școlar și orientare în carieră.

Campania face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare inițiativă internațională din sectorul privat, lansată de YUM! Brands Inc. al cărei beneficiar este World Food Programme, o subsidiară a Organizației Națiunilor Unite. Programul World Hunger Relief se desfășoară în peste 130 de țări și teritorii și în mai mult de 40.000 de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell și implicând aproape 1,5 milioane de angajați.

Read more
RATA SOMAJULUI A SCAZUT LA 6,8% IN TRIMESTRUL II 2015

Rata șomajului în trimestrul II 2015 a fost de 6,8%, în scădere de la 7,4% în trimestrul anterior, iar șomajul în rândul tinerilor (15 – 24 de ani) a atins cel mai ridicat nivel, 20,4%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.

Cea mai mică rată a șomajului este înregistrată în rândul persoanelor peste 55 de ani (4% în cazul bărbaților, 1,4% în cel al femeilor).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 2 puncte procentuale (7,6% pentru bărbați față de 5,6% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de un punct procentual (7,2% pentru mediul urban, față de 6,2% pentru mediul rural).

Potrivit INS, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 62% în trimestrul II 2015, în creștere față de trimestrul anterior cu 2,9 puncte procentuale, în condițiile în care populația activă a României era de 9,289 milioane de persoane.

Din cele peste 9,2 milioane de persoane active, 8,664 milioane persoane erau ocupate și 625.000 persoane erau șomeri.

În trimestrul II 2015, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 66,6%, la o distanță de 3,4 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (70%, față de 53,9% pentru femei) și pentru persoanele rezidente din mediul rural (63,4% față de 60,9% în mediul urban).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,8%.

Sursa: agerpres.ro

Read more