News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

NOI PROBLEME PRIVIND CARDUL DE SANATATE. DOCTORII SUNT REVOLTATI. ANUNTUL FACUT DE MEDICII DE FAMILIE

Medicii de familie vor acorda luni consultații numai copiilor și persoanelor care au adeverințe înlocuitoare de card, a anunțat Societatea Națională de Medicina Familiei.

“Societatea Naţională de Medicina Familiei și Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie sunt profund îngrijorate de anunțul făcut ieri, 14 februarie, CNAS despre o defecțiune constatată în funcționarea CEAS, estimând că în maxim 30 de ore va remedia defecțiunea și sistemul PIAS va fi funcțional în parametrii proiectați. De aceea, CNAS recomandă ca până la anunțul remedierii problemelor apărute, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale / prescrierii rețetelor / eliberării medicamentelor va putea fi efectuată în modul offline. De mai bine de 10 zile întreaga platformă electronică a CNAS funcționeazî cu mare dificultate, însă acum este evident că activitatea întregului sistem sanitar este afectată, atât activitatea medicilor de familie cât și consultațiile în ambulatoriu, efectuarea de analize de laborator, eliberarea medicamentelor în farmacii, internările sau externările din spitale.

De aceea avertizăm pacienții că nu se vor putea acorda servicii medicale în timp util, că este foarte probabil ca serviciile medicale, eliberarea actelor medicale, a rețetelor pot fi întârziate sau blocate.

Se recunoaşte în sfârşit oficial ceea ce spunem de luni de zile, că sistemul informatic nu este structurat, gândit, dimensionat la nivelul real al solicitărilor din sistem. Nu medicii sunt de vină pentru acest lucru, de aceea solicităm public CNAS să înceteze să mai impute medicilor contravaloarea serviciilor oferite pacienților!

Contractul pe care îl semnăm fiecare cu Casa (contract de adeziune și NU negociat din punct de vedere juridic!) ne obligă să folosim sistemul informatic al Casei – proprietarul și administratorul sistemului SIUI/CEAS/SIPE/DES și acest lucru nu a fost modificat. Ca atare, întrucât comunicatul CNAS nu echivalează cu o lege publicată în Monitorul Oficial, câtă vreme sistemul CEAS nu este funcțional, nici activitatea noastră nu se va desfășura în lipsa acestuia!

Prin urmare astăzi, 15 februarie, medicii de familie vor acorda NUMAI CONSULTAȚII FĂRĂ CARD, prevăzute ca obligativitate în contract, copiilor și persoanelor care au adeverințe înlocuitoare de card. În ciuda recomandărilor făcute de CNAS, asigurații care au card de sănătate nu pot primi servicii medicale dacă sistemul CEAS nu funcționează! De asemenea anunțăm populația că medicii de familie vor asigura urgențele la cabinete, dar fără a elibera documente în relația contractuală cu un partener care nu este capabil să asigure minimul necesar populației plătitoare.

Marți, 16 februarie, vor avea loc consultări la CNAS privind proiectul de norme la Contractul – cadru, fără ca să fi avut loc consultări și la proiectul de hotărâre de guvern, așa cum prevedea legea. Dacă din ce în ce mai des CNAS este dispusă să depășească barierele impuse de leega în vigoare, noi anunțăm pe această cale ca NU O VOM FACE.

Avertizăm CNAS că argumentului amprentei de timp în locul semnăturii cu card va fi preluat la cabinetele medicilor de familie, care vor oferi pacienților doar amprente de consultații, amprente de rețete și amprente de bilete de trimitere, până când CNAS își va asuma acest eșec național și va oferi o soluție alternativă care să nu mai pună pacienții și medicii în dificultate”, se arată în comunicat.

Sursa: antena3.ro

Read more
FUMATUL IN SPATII PUBLICE INCHISE, INTERZIS: CCR A RESPINS SESIZAREA IN CAZUL LEGII ANTI-FUMAT

Curtea Constituțională a României a respin, miercuri, sesizarea în cazzul legii anti-fumat. Astfel, fumatul în spații publice poate fi interzis, transmite B1 TV.

Un grup de 33 de senatori a depus, pe 21 decembrie, la Curtea Constituţională contestaţia referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Aceștia susţin că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale „nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”. Mai exact, spun ei, , prin definirea spaţiului public închis, legea introduce o formă de discriminare.

Noua lege ar urma să intre în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Legea interzice fumatul în toate spațiile publice închise, cu excepția penitenciarelor de maxima siguranță și zonei de tranzit de pe aeroporturile internaționale, unde se vor amenaja spații speciale pentru fumat.

Sursa: b1.ro

Read more
ORDONANTA PRIVIND RECUPERAREA TAXEI AUTO A FOST PUBLICATA IN MONITORUL OFICIAL

Ordonanța privind recuperarea taxei speciale pentru autoturisme a fost publicată în Monitorul Oficial, banii urmând să fie achitați, în rate, în termen de cinci ani.

Astfel, persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acțiune în instanță, iar banii vor fi primiți înapoi în rate, pe parcursul a cinci ani.

Potrivit documentului, restituirea taxei speciale pentru autoturisme se va face pe parcusul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acesteia, iar ‘plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de organul fiscal competent’.

Restituirea sumelor se face de către ‘organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire’.

Procedura de restituire a taxei speciale pentru autoturisme va fi aprobată prin ordin comun al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 45 de zile de la publicarea Ordonanței de Guvern în Monitorul Oficial.

‘În vederea stimulării achiziționării de vehicule nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice care achiziționează autovehicule pur electrice sau autovehicule noi electrice hibride (…) beneficiază de un tichet pentru fiecare autovehicul achiziționat, denumit în continuare ecotichet. Ecotichetul se suportă din bugetul fondului pentru mediu și are o valoare de 20.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric și o valoare de 5.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă care generează o cantitate de emisii de CO2mai mică de 50g/km’, potrivit Ordonanței.

Sursa: agerpres.ro

Read more