News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Tribunalul Arad a declanşat, miercuri, procedura de insolvenţă în cazul SC Astra Vagoane Arad SA.
Societatea a cerut încă de anul trecut, la Tribunalul Arad, declanşarea procedurii de insolvenţă, în calitate de debitor, fondul acţiunii judecătoreşti fiind falimentul. Dosarul a fost înregistrat în data de 2 noiembrie 2010, cu nr. 7271/108/2010 (11244/2010) şi are ca prim termen de judecată data de 26.01.2011. Potrivit unor oameni de afaceri arădeni, datoriile SC Astra Vagoane Arad SA se ridică la zeci de milioane de euro. O parte din aceşti bani trebuiau să ajungă în contul unor societăţi arădene, care acum se confruntă, la rândul lor, cu dificultăţi financiare.
Surse din cadrul companiei Astra Vagoane Arad SA au confirmat declanşarea procedurii de insolvenţă şi au precizat că societatea a intrat într-o etapă în care este ţinută sub observaţie.
Membră a grupului International Railway Systems, deţinut de omul de afaceri Cristian Burci, Astra Vagoane Arad SA avea mari probleme financiare încă din 2009. Astfel, conform unei informări a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Arad, la data de 31 decembrie 2009 Astra Vagoane Arad SA avea datorii care depăşeau 27 de milioane de lei, cea mai mare parte, peste 20 de milioane de lei, provenind din neplata TVA către stat. Potrivit DGFP, peste 1,7 milioane de lei apăreau ca datorie la rubrica impozit pe venit iar aproximativ 4,7 milioane de lei se adunaseră din dobânzi şi penalităţi pe anul 2009.

Read more