News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

BACALAUREAT 2016. SUBIECTELE LA LIMBA SI LITERATURA ROMANA

Bacalaureat 2016. Absolvenţii de liceu susţin luni prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, din cadrului sesiunii iunie-iulie a examenului de bacalaureat.

Antena 3.ro vă prezintă subiectele:

Bacalaureat 2016. Subiecte Română. Subiecte real:

– viziunea despre lume şi viaţă într-un roman interbelic;

– text argumentativ despre rolul jocurilor pe calculator în viaţa tinerilor;

– un text dintr-o piesă de teatru.

Subiecte uman:

caracterizare roman psihologic şi text dramatic;

– text argumentativ despre rolul lecturii.

Bacalaureat 2016. Bacalaureatul va continua marţi, cu proba la limba şi literatura maternă, care va fi susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale, miercuri – cu proba obligatorie a profilului, iar vineri va fi proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit Agerpres.
Rezultatele vor fi afişate în data de 12 iulie (până în ora 16,00) şi, în aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii (între orele 16,00 – 20,00), care urmează a fi soluţionate în perioada 13 – 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.
Potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în vederea susţinerii examenului naţional de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) din seriile anterioare.

Bacalaureat 2016. MENCS reaminteşte faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condiţiile referitoare la susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probelor scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, precizează MENCS.

Bacalaureat 2016. Potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), în anul şcolar 2015-2016 există înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a zi şi a XIII-a).

Sursa: antena3.ro

Read more
NUMARUL AUTORIZATIILOR DE CONSTRUCTIE PENTRU CLADIRILE REZIDENTIALE A CRESCUT CU 11,5% IN LUNA APRILIE

Numărul autorizațiilor de construcție pentru clădirile rezidențiale în luna aprilie 2016 a fost de 3.740, în creștere cu 11,5% față de aceeași lună a anului precedent, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică, remis, luni, AGERPRES.

Din cele 3.740 de autorizații, 67,9% au fost pentru zona rurală.

Astfel, în luna aprilie 2016 față de aceeași lună a anului precedent, se remarcă o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+385 autorizații), creștere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+162 autorizații), Nord-Vest (+109), Vest (+93), Sud-Est (+52), Centru (+34) și Sud-Vest Oltenia (+8). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (-58 autorizații) și Sud-Muntenia (-15).

Comparativ cu martie 2016, numărul autorizațiilor a fost în creștere cu 12%. Distribuția în profil regional evidențiază o creștere a numărului de autorizații în aproape toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+114 autorizații), Vest (+90), Nord-Vest (+87), Sud-Est (+56) și Centru (+50). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare București-Ilfov (-28 autorizații).

Totodată, datele INS arată că, în primele patru luni ale anului, s-au eliberat 11.017 autorizații pentru clădirile rezidențiale, în creștere cu 4,6% față de perioada corespunzătoare din 2015. Creșteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (+179 autorizații), Vest (+172), Nord-Vest (+129), Sud-Muntenia (+75), Sud-Vest Oltenia (+64) și Centru (+33). Scăderi ale numărului de autorizații eliberate pentru construirea de clădiri rezidențiale au fost în: București-Ilfov (—162 autorizații) și Sud-Est (-4 ).

Sursa: agerpres.ro

Read more