News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CUM SA OBTII UN LOOK NATURAL SI FEMININ IN ACEASTA VARA

Vara asta se cere cucerită! Armele tale sunt dulapul cu haine și trusa de machiaj. Cartea ta de vizită: tânără, jucăușă, feminină și inteligentă. Misiunea ta: look de vară proaspăt și cuceritor.

Ce pregătim înainte de toate? Pielea! Cel mai mare organ al corpului uman necesită îngrijire specială. Ai doar trei pași de urmat spre calea către o piele pregătită de vară: exfoliere, hidratare, factor de protecție.

Folosește un scrub natural din zahăr și ulei de măsline pentru o exfoliere delicată, dar eficientă și o cremă hidratantă potrivită pielii tale. Despre crema cu factor de protecție ai auzit deja totul de la dermatologul tău. Nu ieși din casă fără să aplici crema cu factor de protecție! Te va ajuta să previi apariția petelor pigmentare, dar și îmbătânirea prematură a pielii.

Dacă ai respectat deja pașii de îngrijire de mai sus, pielea ta e strălucitoare și gata de pasul următor: machiajul baby doll.

Vara asta poți renunța la fond de ten alegând în schimb un BB cream lejer pentru un look fresh. Aplică-l cu degetele începând din centrul feței. Pudrează fruntea, nasul și bărbia și aplică pe obraji un blush piersiciu.

Pentru ochi, alege nuanțe nude, precum cele din paleta de farduri Color Riche Nude Rose, de la L’Oréal Makeup Designer/Paris, și accentuează colțul extern al ochiului pentru a mări optic privirea. Folosește mascara și pe genele superioare și pe cele inferioare pentru un efect de ochi mari de păpușă.  Periază sprâncenele și machiajul este gata!

Strânge-ți părul într-un coc lejer la spate. Îmi vei mulțumi mai târziu când va începe să crească temperatura.

Misiunea ta nu s-a încheiat! Un singur pas te desparte de look-ul perfect pentru vara aceasta, alegerea ținutei. O rochie vaporoasă cu motiv floral cu bretele și o pereche de sandale aurii cu talpă joasă sunt ultimele tale arme.

Sursa: unica.ro

Read more
OAMENII DE STIINTA AU DESCOPERIT GENA MUTANT CARE PROTEJEAZA INIMA

Descoperirea va ajuta la crearea unui nou medicament pentru prevenţia atacurilor de cord.

Cercetătorii au descoperit o variaţie rară şi anterior necunoscută a unor gene. Prezentă doar la unii oameni, această variaţie poate reduce, în mod substanţial, nivelul de risc al atacului de cord, dar şi nivelul de colesterol.

”Descoperirea ar putea deschide calea dezvoltării noilor medicamente”, au spus cercetătorii islandezi.

Absenţa celor 12 caractere dintr-o genă a cromozomului 17 a fost studiată într-o cercetare de genomuri şi date clinice în rândul populaţiei din Islanda.

Rezultatele au fost confirmate de datele provenite de la 300.000 de persoane din diferite ţări. Constatările cercetătorilor de la deCODE Genetic, filială a companiei Amgen, au fost publicate în revista New EnglandJournal of Medicine (NEJM).

Interesant este faptul că variaţia genetică oferă inimii mai mult decât o protecţie care poate fi obţinută prin reducerea colesterolului, ci poate contribui şi la realizarea altor procese precum reducerea inflamaţiei.

Un editorial de la NEJM a susţinut ideea că în combinaţie cu alte proceduri, ” variaţia poate indica calea spre dezvoltarea unei terapii viitoare pentru prevenirea bolilor coronariene”.

Descoperirea a determinat cercetătorii de la Amgen să înceapă munca asupra producţiei de medicamente ce vor dezvolta  modalităţi de a inhiba proteina ASGR1 conectată cu gena în cauză.

Cu toate că statinele pot reduce riscurile unui atac de cord şi ale anumitor boli cardiovasculare, ele sunt încă o cauză principală a deceselor, iar companiile producătoare de medicamente continuă să caute noi terapii.

Sursa: descopera.ro

Read more