News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

A FOST CREAT UN SOFT CARE „INVATA” ASEMANATOR OAMENILOR

Cercetătorii americani au creat un soft care imită modul de a învăța al creierului uman ceea ce reprezintă un progres în domeniul inteligenței artificiale, informează agenția France Presse.

Programele informatice actuale numite „rețele neuronale”, inspirate de funcționarea neuronilor biologici, pot recunoaște vocea umană sau detecta obiecte, având la dispoziție o vastă serie de exemple cu care face asociații.

Noua abordare, numită ‘Bayesian Program Learning’ (BPL), care a fost creată de cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) și Universiățile din New York și Toronto, imită modul în care creierul uman înțelege și dobândește noi concepte.

Acest program este capabil, asemănător oamenilor, să învețe repede caractere în mai multe limbi și să generalizeze ceea ce a învățat. Noul software, descris în revista Science, poate învăța să recunoască și caractere scrise de mână.

„Pentru prima dată, noi credem că avem un sistem informatic capabil să învețe un număr mare de concepte vizuale și care se deosebește cu greu de modul de a învăța al oamenilor”, a explicat într-o teleconferință Joshua Tenenbaum, profesor la MIT, unul dintre principalii autori ai studiului.

„Chiar înainte de a merge la grădiniță, copiii învață să recunoască noi concepte pornind de la un singur exemplu și le pot imagina pe cele noi”, a spus el.

„Suntem încă departe de a construi calculatoare inteligente precum un copil uman”, a subliniat omul de știință, dar acest software este primul capabil să învețe și să folosească o gamă largă de concepte concrete, cum ar fi caracterele scrise de mână.

De asemenea, acest nou program „învăță să învețe” folosind concepte anterioare cunoscute pentru a accelera învățarea de noi concepte, cum ar fi utilizarea alfabetului latin pentru a afla litere ale alfabetului grecesc.

Cercetătorii au aplicat modelul la peste 1600 tipuri de caractere scrise de mână în 50 de limbi, inclusiv în sanscrită, tibetană și în alfabetul glagolitic (cel mai vechi alfabet cunoscut folosit pentru a reprezenta în scris limbi slave).

În plus față de testarea capacității, softul a recunoscut noi exemple ale unui concept, cercetătorii cerând unui grup de oameni precum și computerului să reproducă o serie de caractere scrise de mână după ce au văzut un exemplu din fiecare dintre ele. De asemenea, subiecții au fost invitați să creeze noi caractere în același stil cu cele care le-au fost arătate.

Mai puțin de 25% dintre membrii unui grup de examinatori ai rezultatelor au putea distinge între caracterele produse de oameni și cele produse de computer, o indicație clară că în aceste cazuri modul de a ‘raționa’ al softului este similar cu cel al oamenilor, notează AFP.

Sursa: agerpres.ro

Foto: agerpres.ro

Read more
VOLKSWAGEN S-AR PUTEA CONFRUNTA CU AMENZI RIDICATE DACA SE CONFIRMA CA A REALIZAT MAI MULTE VERSIUNI ALE SOFTULUI

Volkswagen a realizat câteva versiuni ale softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, ceea ce sugerează o acțiune premeditată, cunoscută de mulți șefi ai grupului german.

Până acum, VW a susținut că un mic grup de directori a supervizat instalarea softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Publicația germană ‘Der Spiegel’ susține că investigațiile au dezvăluit că sunt implicați în scandal în jur de 30 de directori.

VW ar fi realizat timp de șapte ani aceste dispozitive ilegale pentru patru tipuri de motoare diesel, un director al companie știa de aceste dispozitive, susțin sursele.

Purtătorii de cuvânt ai VW din Europa și SUA au refuzat să comenteze informația, citând investigațiile în derulare derulate de companie și autoritățile de reglementare în ambele regiuni. Întrebat de numărul persoanelor care ar fi știut de softul ilegal, un purtător de cuvânt al VW de la sediul central din Wolfsburg, Germania, a declarat: ‘Lucrăm intens pentru a afla cine știa, când și ce, dar este încă prea devreme pentru a da declarații’.

Unii experți susțin că utilizarea mai multor versiuni ale softului indică posibilitatea implicării unui număr ridicat de angajați. Numărul persoanelor implicate în scandalul emisiilor este un indiciu cheie pentru anchetatori deoarece ar putea afecta mărimea potențialelor amenzi și modificarea structurii de conducere a VW, a declarat analistul Arndt Ellinghorst, de la Evercore ISI.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Sursa: agerpres.ro

Read more
ACTIUNILE VOLKSWAGEN, IN SCADERE CU 20% PENTRU A DOUA ZI LA RAND

Volkswagen a dat cărțile pe față – germanii au anunțat că soft-ul care i-a ajutat să treacă testele de poluare în mod fraudulos a fost instalat pe 11 milioane de mașini. Iar acestea nu au fost vândute doar în Statele Unite, ci în întreaga lume. Practic, dacă conduceți un Volkswagen diesel, sunt șanse ca mașina să polueze mult peste limitele legale. Scandalul dă de pământ cu acțiunile Volkswagen. După ce ieri și-a pierdut o cincime din valoarea de piață, acțiunile grupului s-au prăbușit azi cu alte 20 de procente. Vorbim despre zeci de miliarde de dolari evaporate în 48 de ore însă pagubele totale sunt greu de cuantificat acum – e o lovitură de imagine care de fapt face vânătai industriei auto în ansamblu. Fiindcă, la urma urmei, nimeni nu poate să bage mâna în foc că alți producători nu au trișat în același mod.

În Europa, Volkswagen vinde an de an în jur de 2 milioane și jumătate de mașini și, cum în UE jumătate dintre autoturismele cumpărate sunt diesel, foarte mulți europeni și mulți români pot conduce acum mașinile cu probleme.

Autoritățile americane au descoperit sistemul de păcălire al testelor pe modelele diesel Golf, Passat, Bettle, Jetta, dar și pe Audi A3 vândute din 2009 până astăzi.

Acum însă, Volkswagen recunoaște că a folosit același soft și la motoarele altor mașini din grup, grup din care fac parte și Skoda și Seat.

În două zile, Volkswagen a pierdut 36% din valoare sa de la bursă. Acțiunile erau cotate astăzi după-amiază la 107 euro, aflate în picaj de la 162 de euro.

„Ieri au dispărut 15 miliarde de dolari din capitalizarea Volkswagen și am văzut o continuare a prăbușirii astăzi”, a spus un analist de piață.

Volkswagen a anunțat că pune deoparte 6,5 miliarde de euro de cheltuit pentru acest caz. Sunt bani cu care s-ar putea plăti despăgubiri, amenzi și campanii uriașe de rechemări. Și totuși s-ar putea să nu fie de ajuns. Doar amenda pe care ar putea-o primi în America e de 18 miliarde de dolari.

Provizioanele ar putea fi rectificate, spun cei de la Volkswagen.

Însă este greu de anticipat ce se va întâmpla pentru că nu există un precedent care să fie folosit drept model la consecințele sale. Este pentru prima dată când normele de poluare sunt încălcate cu bună știință de un producător.

Sunt analiști care compară acest scandal cu cel de manipulare a indicelui Libor, care a dus la creșterea costurilor de creditare pentru zeci de milioane de oameni. Însă îl depășește în magnitudine prin implicațiile de imagine.

Și nu doar pentru Volkswagen. Deja au apărut îndoieli legate de tot ce înseamnă motorizări Diesel.

Autoritățile se uită deja către mărcile rivale să vadă dacă nu cumva trișarea la testele de poluare e practică generalizată.

Michel Sapin, ministrul francez de Finanțe: „În timp ce Volkswagen este investigat, cred că, pentru a-i asigura pe oameni, vom avea nevoie să investigăm și producătorii francezi, dar nu am motive să cred că aceștia s-au comportat cum a făcut-o Volkswagen.”

Nu doar producătorii francezi vor fi „scuturați” de autorități. Coreea de Sud anunță că ar putea extinde investigațiile dincolo de Volkswagen, la celelalte mărci germane. Piețele par să se teamă de același lucru. Astăzi, pe bursă au picat în lanț acțiunile BMW, Mercedes, Renault și Peugeot Citroen.

Sursa: digi24.ro

Read more