News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Trenul simbol al Europei, Connecting Europe Express, ajunge la Arad Trenul simbol al Europei, Connecting Europe Express, ajunge la Arad
Please follow and like us:

Connecting Europe Express, trenul-simbol al Europei va ajunge în noaptea de sâmbătă spre duminică la Arad. Primăria Arad le-a pregătit călătorilor mai multe surprize.

Garnitura, compusă din vagoane ale mai multor state europene, va sosi la Arad în data de 19 septembrie, la ora 00.24.

Delegația Connecting Europe, compusă, din demnitari ai Comisiei Europene, va fi întâmpinată pe peronul Gării din Arad, la linia 1, de către reprezentanții Primăriei Arad. La eveniment și-au anunțat prezența și europarlamentarul Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului și Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Cei aproximativ 40 de membri ai delegației vor fi așteptați de autoritățile locale arădene cu două mici expoziții de machete și vor avea parte de două concerte, unul organizat în colaborare cu Filarmonica Arad și celălalt în parteneriat cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.

Protocolul prevede ca cele două delegații să facă și un schimb de fanioane, după care oaspeții vor face un tur nocturn al orașului, într-un autocar pus la dispoziție de Compania de Transport Public Arad.

#ConnectingEurope Express este trenul care străbate Europa promovând importanța călătoriei cu trenul pentru un viitor sustenabil, în contextul în care  2021 este Anul European al Căilor Ferate.

Traseul trenului este de peste 20.000 km, incluzând traversarea a 26 de țări și oprirea în peste 100 de localități. În România, #ConnectingEurope Express a oprit vineri în București, iar sambătă seara este așteptat la Oradea, de unde va porni spre Arad, unde va sta câteva ore, oaspeții înnoptând la hotelurile din orașul nostru.

Coordonatorul local al acțiunii este consilierul viceprimarului Lazar Faur, Cristian Cotuna.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.