News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Undă verde pentru proiectul de refacere a zonei centrale Undă verde pentru proiectul de refacere a zonei centrale
Please follow and like us:

Viceprimarul Lazăr Faur a prezentat primii pași pentru refacerea totală a zonei centrale a Aradului, proiect care urmează să fie finanțat din fonduri europene. În cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL, Lazăr Faur a anunțat că a fost selectată firma care, în termen de 8 luni, va elabora studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

„Una dintre prioritățile noastre este să amenajăm zona centrală istorică, zonă care urmează să fie îngrijită și remodelată, să ofere confort așa cum își doresc arădenii. Săptămâna trecută a fost încheiată procedura pentru documentația tehnico-economică pentru axa Podgoria – Avram Iancu, care va fi total remodelată. Trotuarele vor fi refăcute cu piatră naturală pe ambele sensuri, în zona mediană vor fi refăcute spațiile verzi și sistemul de irigații, pregătim un sistem inteligent de control a circulației și sisteme de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități. În Piața Avram Iancu vom avea un pasaj subteran care pornește de la Vasile Goldiș spre Grigore Alexandrescu, în legătură cu parcarea subterană și un al doilea pasaj spre Strada Nicolae Bălcescu și Podul Decebal. Piața va fi refăcută, cu zone verzi, fântână arteziană, alei și mobilier urban. Prin acest proiect, vrem să dăm o imagine bună la suprafața solului, urmând să avem un proiect pentru clădirile istorice”, a spus viceprimarul Lazăr Faur.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.