News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UTA nu e scutită de probleme! UTA nu e scutită de probleme!
Please follow and like us:

Utiștii au trecut cu bine de ultimul test COVID al anului, astfel că toți jucătorii sunt negativi. Asta nu înseamnă însă că Laszlo Balint nu are probleme de lot şi înaintea deplasării de joi, de la Sfântu Gheorghe, unde va înfrunta ocupanta locului patru în Liga 1, Sepsi. Aşadar, Tomozei este tot bolnav şi scos din circuit pentru finalul anului, iar Cipri Rus și Alexandru Benga sunt suspendați. Ultimul a şi încheiat conturile cu 2020, după eliminarea directă din meciul cu CSU Craiova, care îi va aduce cel puţin două etape de suspendare. De asemenea, Klapan şi Pleaşcă nu mai intră în calcule, cei doi fiind deja anunţaţi că nu se va mai conta pe ei de anul viitor. Alţi jucători au dezamăgit pe parcursul turului şi aproape sigur nici nu vor mai face parte din lot în ultimele două partide.

Fără cazuri de Covid! Benga nu va mai juca în acest an!

De altfel, lista neagră de la UTA este destul de stufoasă, cu vreo 6-7 jucători la care Balint renunţă. În schimb, sunt preconizate multe achiziţii, antrenorul „Bătrânei Doamne” anunţând deja parafarea unui contract un un jucător de profil ofensiv, cel mai probabil stranier. Revenind la meciul de mâine, ora 17:30, cu Sepsi, vor reveni în echipă Roşu, Hora şi Morar, toţi trei suspendaţi la partida cu oltenii. Confruntarea se anunţă foarte grea, mai ales că gazdele au arătat o mare poftă de joc în ultimele etape, ceea ce nu putem spune despre UTA.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.