News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Utiştii savurează succesul cu CFR: „Un lucru extraordinar să câştigi pe terenul campioanei” Utiştii savurează succesul cu CFR: „Un lucru extraordinar să câştigi pe terenul campioanei”
Please follow and like us:
Pin Share

După ce a adus trei puncte cu reușita din „Ștefan cel Mare”, împotriva lui Dinamo, Ioan Hora a marcat şi golul victoriei UTA-ei cu 1-0 în duelul Campioanelor Provinciei, cu CFR Cluj. Atacantul de 32 de ani a fost la primul meci după ce s-a vindecat de COVID și a găsit execuția câștigătoare după acțiunea personală a lui Buhăcianu. „Pentru noi e un rezultat enorm, am reușit să învingem campioana, e ceva extraordinar. Cred că cele două săptămâni în care ne-am pregătit foarte bine au dat roade până la urmă. Mă bucur că am reușit să câștigăm, clasamentul se strânge și noi aveam nevoie de puncte. Nu suntem încă constanți în a câștiga puncte, iar acest succes ne dă un moral foarte bun”, a spus Hora.  Nou promovată în Liga 1, „Bătrâna Doamnă” e fără îndoială revelaţia de până acum a turului, urcând până pe locul 5, în zona play-off, după victorii în deplasare cu Dinamo, FC Botoșani  sau CFR Cluj „E o performanță ceea ce am reușit până acum, sper să continuăm pe aceeași linie și să ne menținem cât mai sus posibil. Dacă cineva îmi spunea că vom fi pe locul 5 după 11 etape îi strângeam mâna şi îi spuneam să tragem linie”, a mai afirmat Ioan Hora pentru Digi Sport.

Iacob, omul meciului: „O satisfacţie mare, am plecat de la Arad cu gândul să nu luăm gol”

Un alt protagonist al succesului de pe terenul campioanei a fost Florin Iacob, practic omul meciului. Goalkeeperul „roș-albilor” a avut mai multe intervenții notabile, remarcate şi de Dan Petrescu, care consideră că UTA s-a impus în special datorită paradelor sale: „Am câștigat pe terenul campioanei, o echipă foarte bună, de Europa League. E o satisfacție mare în momentul în care muncești mult și reușești să câștigi pe terenul CFR-ului. Ne bucurăm că nu am primit gol, cu ideea asta am plecat de la Arad. Ne dorim și pe viitor să facem la fel. Am identificat problemele pe care le-am avut cu Mediașul, e pare că am fost receptivi și s-a văzut. Noi, în vestiar țintim sus, UTA are o istorie frumoasă, niște titluri în spate și ne dorim să rămânem acolo sus”, au fost cuvintele lui Iacob la microfonul DigiSport. A fost cea de-a patra partidă fără gol primit pentru Iacob în acest sezon de Liga 1, după cele cu Dinamo, Academica Clinceni și Chindia.

Internaţionalul Alex Albu, perfect la „închidere”: Am jucat ce am antrenat”

Despre pregătirea excelentă a meciului de la Cluj a vorbit și Alex Albu, internaționalul UTA-ei, care a făcut un meci aproape perfect la „închidere”. „Ce am antrenat asta am jucat, am fost bine și defensiv și ofensiv. Am lucrat foarte mult și mă bucură că nu am primit gol. Lucrăm la antrenamente și sperăm ca de acum încolo să jucăm bine în toate compartimentele. Nu ne interesează ce spune lumea, noi avem obiectivul nostru, luptăm de la meci la meci pentru a atinge acel scop și, ușor-ușor, sper că îl vom îndeplini la final”, a spus puternicul fotbalist care și-a salvat echipa din destule situații grele, în special în prima repriză. (foto: gsp.ro)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *