Copy the code.

News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), procentul adulţilor supraponderali din majoritatea ţărilor europene este de 30% -80%, iar supraponderalitatea şi obezitatea sunt răspunzătoare de peste un milion de decese anual.

Soluţia pentru viitor este să împiedicăm ca oamenii să ajungă supraponderali, dar singura cale prin care se poate neutraliza epidemia este să-i ajutăm pe cei care deja sunt supraponderali şi obezi să ajungă la o greutate sănătoasă

Guvernele naţiunilor europene, Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) încearcă să combată epidemia pe care o reprezintă surplusul de greutate şi obezitatea în Europa.

UE, OMS şi unele guverne naţionale au dezvoltat „planuri de acţiune” care se concentrează, în principal, pe prevenirea excesului de greutate şi a obezităţii, promovând dietele sănătoase şi activitatea fizică. Fondatorii ZEIO consideră că acesta este un bun punct de plecare în cazul acestei epidemii.

Totuşi, prevenţia nu funcţionează pentru cei care deja suferă de supraponderalitate şi obezitate. În discursul său introductiv din cadrul Conferinţei de abordare a obezităţii, susţinută la Londra în luna martie a acestui an, fondatorul ZEIO, Prof. David Haslam a declarat că strategia care se bazează doar pe prevenţie este ca şi cum „te-ai afla în mijlocul unui incendiu şi soliciţi Organului Executiv al Departamentului de Sănătate şi Siguranţă să verifice instalaţiile electrice, când de fapt ai nevoie de echipajul de pompieri.” Alături de prevenţie, controlul excesului de greutate şi al obezităţii trebuie să devină o prioritate acum.

Obezitatea este o afecţiune cronică. Urmărirea şi supravegherea continue sunt necesare pentru a preveni creşterea ulterioară în greutate, monitorizarea riscului de îmbolnăvire şi tratarea predispoziţiilor asociate precum diabetul zaharat de tip 2 şi afecţiunile cardiovasculare.

Medicii pot juca un rol important în recunoaşterea obezităţii ca boală şi sprijinirea pacienţilor obezi cu tratament corespunzător. Bineînţeles, tratamentul trebuie bazat pe atenţie clinică deosebită şi intervenţii pe baza investigațiilor. De asemenea, trebuie să se concentreze pe obiective realiste şi administrare pe termen lung.

Tema aleasă pentru celebrarea Zilei Europene Împotriva Obezităţii ZEIO pentru anul 2011 se referă la ruperea cercului periculos al scăderii şi creşterii în greutate în mod repetat (efect yo-yo).

Sloganul campaniei este „STOP YO-YO”. Yo-yo este o jucărie ce se leagă de deget şi se lasă în sus şi în jos la nesfârşit. Efectul yo-yo reprezintă răspunsul organismului în urma unor diete severe sau greşit aplicate, manifestat prin (re)acumularea numărului de kilograme în plus şi chiar depăşirea acestuia, într-un timp relativ scurt, în urma încetării regimului. Prin întoarcerea la obiceiurile alimentare iniţiale, organismul revine la greutatea de la începutul curei, sau chiar o depăşeşte. Efectul este însoţit de carenţe de vitamine, dar şi de urmări psihologice, persoanele fiind deprimate, descurajate de rezultate. Sunt afectate în primul rând femeile, şi poate fi legat de riscul crescut de hipertensiune, dislipidemie sau afecţiunile vezicii biliare.

Multe persoane urmează diete severe, în speranţa de a scăpa într-un timp cât mai scurt de un număr mare de kilograme. Majoritatea acestor soluţii sunt luate din surse nedocumentate ştiinţific (reviste, de la cunostinte, creaţie proprie etc.). Aceste greşeli atrag după sine un răspuns pe măsură: prin reducerea raţiei calorice zilnice, organismul are tendinţa nu numai să redobândească greutatea iniţială, ci să îşi constituie rezerve suplimentare, în eventualitatea unei alte înfometări.

Read more