News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

DE CE E BINE SA INCLUZI ZMEURA IN ALIMENTATIE

Aromată şi delicioasă, zmeura aduce numeroase beneficii asupra sănătăţii. Iată de ce trebuie să o incluzi în alimentaţie cât mai des!

Zmeura este unul dintre cele mai sănătoase fructe ale verii, fiind bogată în minerale, vitamine şi antioxidanţi. Rezultatele numeroaselor studii au arătat că zmerura pot reduce riscul apariţiei obezităţii, a diabetului, cât şi a bolilor de inimă.

Pentru sănătatea creierului

O serie de cercetără au arătat o corelație pozitivă între aportul de flavonoide din fructele de pădure și îmbunătățirea memoriei, precum și reducerea întârzierii capacității cognitive legate de îmbătrânire.

Protejează inima

Consumul de zmeură, bogată în flavonoide, este asociat  cu un risc mai mic de deces din cauza bolilor cardiovasculare. O cercetare efectuată pe parcursul a 18 ani la Universitatea Harvard, la care au luat parte 93.600 de femei cu vârste cuprinse între 25 și 42, a arătat că un aport regulat de antocianine (substanțe care se regăsesc și în zmeură) poate reduce riscul unui atac de cord cu 32% la femeile tinere și cele de vârstă medie. Și potasiul din zmeură sprijină sănătatea inimii, de asemenea.

Ajutor în prevenirea cancerului

Zmeura conţine antioxidanti puternici care luptă cu radicalii liberi, inhibă creșterile tumorale şi ajută la scăderea inflamației în organism.

Aceşti polifenoli sunt de ajutor în prevenirea,cât şi în tratarea unor forme de cancer, printre care: cel esofagian, pulmonar, bucal, al faringelui, endometrial, pancreatic, de prostată și de colon.

Bună pentru digestie

Fiind bogate în fibre fructele de zmeură sunt importante pentru sănătatea sistemului digestiv. Fibrele sunt de ajutor şi pentru prevenirea hipertensiunii, a diabetului, dar și pentru reducerea nivelului de colesterol „rău”.

Sursa: clicksanatate.ro

Read more
CARE SUNT FRUCTELE CARE TE SCAPA DE CONSTIPATIE

Cele mai multe probleme digestive apar ca urmare a consumului redus de fibre, dar și a unor obiceiuri nesănătoase în ceea ce privește alimentația, stilul haotic de viață și stresul.

Balonarea, constipația, arsurile stomacale sau aciditatea gastrică pot fi prevenite prin consumul de fructe, acestea fiind bogate în fibre și enzime care ajută procesul de digestie.

 

Totodată, medicii recomandă introducerea fructelor colorate în alimentația zilnică și eliminarea alimentelor procesate, cu un conținut ridicat de zahăr. Iată care sunt cele mai bune fructe pentru o digestie sănătoasă!

Pere

O pară de mărime medie conține 4 grame de fibre solubile. În plus, fibrele îmbunătățesc nivelul colesterolului, atenuează sindromul colonului iritabil și vindecă constipația. Începe ziua cu un mic dejun format din cereale integrale și adaugă câteva felii de pară.

Zmeura

Un pumn de zmeură conține 4 grame de fibre, însă este recomandat să le consumați ca atare pentru a avea parte de toți nutrienții fructului.

Papaya

Fructul de papaya conține o enzimă numită papaină, precum și cantități mari de fibre și de potasiu. Papaina are efect antiinflamator asupra stomacului și ajută la digerarea rapidă a proteinelor, fapt ce descurajează refluxul acid. În plus, această enzimă și-a demonstrat eficacitatea în tratarea ulcerului și ameliorarea sindromului de colon iritabil.

Ananas

Ananasul este un alt fruct tropical ce conține enzime digestive puternice. Fructul conține un compus numit bromelaină, o enzimă benefică pentru tulburările digestive cum ar fi balonarea, gazele intestinale, constipația și crampele abdominale.

Fructele uscate

Prunele, curmalele și smochinele, atât cele proaspete, cât și în forma deshidratată, conțin fibre solubile, care ajută tractul digestiv să transporte mâncarea și să elimine toxinele. Totodată, curmalele ajută în digestia zaharurilor și a glutenului.

 

Sursa: clicksanatate.ro

Read more